Povestea Stelei mele

Am dat cumva în playlist-ul meu de YouTube de o melodie care mi-a dat o stare ciudată: o combinație de nostalgie cu adrenalină și euforie: Scooter - Maria. Și mi-am adus aminte de scandalul care a s-a soldat cu schimbarea denumirii echipei pe care o simpatizez încă de la o vârstă fragedă: Steaua București. Scandal care nu a făcut decât să împartă galeriile în cei care susțin culorile și cei care susțin cauza. O cauză pe care nu o mai susțineau în 2005 când Baraja și Di Vaio ratau penalty-urile, iar noi învingeam măreața Valencia. Sau un an mai târziu când aveau să fie martori unei semifinale de Cupă UEFA, meci care și astăzi îmi lasă o urmă de regret și o lacrimă în suflet. Sau când aveam să distrugem Kiev-ul chiar la ei acasă. Nu au uitat nici după ce am eliminat la penalty-uri Ajax, cu calăul Latovlevic și magicianul Chiricheș. Sau când băteam Chelsea pe Național Arena. Poate că nu uită, poate doar ura pe care o au față de finanțator e mai puternică. Aceeași Stea din 2003 încoace. Diferă un proces pierdut și o neînțelegere asupra banilor. 

Mi-aduc aminte prima oară când am auzit numele „Steaua București”. Abia înțelegeam știrile de la radio și eram într-o dimineață în bucătărie, pregătindu-mă de grădiniță (adică mâncam, că țin minte că ăia de la grădiniță ne dădeau cu porția și făceam foamea). Și atunci am auzit la radio: „Echipa Steaua București...”. Nici nu mi-a păsat ce a urmat după. A fost momentul când mi-am spus în gând: „DA, eu cu ei țin!”. Câțiva ani mai târziu deja mă uitam la meciuri. Și cu un zâmbet pe buze, mi-aduc aminte de un meci împotriva celor de la Farul Constanța, pierdut de Steaua în deplasare cu 2-1, un meci, undeva prin returul sezonului 2003/2004. Atunci am zis că dacă Steaua nu va marca, eu voi înceta să îi susțin, și voi ține cu Dinamo. Și știu că au marcat, dar oricum nu ar fi făcut nicio diferență, pentru că eu nu aș fi susținut niciodată Dinamo. Și de atunci am început să urmăresc meciuri, statistici, rezultate, clasamente, golaveraje etc. Cu timpul, mi-a pierit acest hobby. Poate că am găsit altele, poate că mi s-au schimbat prioritățile, dar am rămas acolo cu sufletul pentru această echipă. Am mai urmărit un Steaua-Dinamo din când în când, dar cum fotbalul românesc moare pe zi ce trece, mi-a pierit și mie dorința. Se pare că nu mai este o afacere profitabilă, mai ales dacă ai o echipă care se autofinanțează de la sezon la sezon, ce rost are să mai investești? Dacă mai treci și câțiva ani prin pușcărie, cu atât mai mult.

Cert este că deși acum se numesc FC FCSB și echipa Armatei se află undeva prin Liga 4 sunt pus în situația de a alege o echipă pe care să o susțin. Să fie oare echipa armatei, care nu s-a înteles financiar cu Becali și au creat propria echipă, sau să fie aceeași echipă pentru care urlam în tribune „Steaua vrem gol!”, sau cântam „Ce drog ciudat...” celebrul sincron al peluzelor ce era cunosct în toată Europa. Sau pentru care chemam jucătorii când ieșeau de pe teren să salute galeria?

Ghencea nu mai este punct de reper pentru ei, o echipă pierdută în războaiele financiare duse de patron. Dar va rămâne în mintea mea pentru totdeauna „Trup și suflet pentru culooori”!

P.S.: Nu puteam încheia fără celebrul „Am avuuuut și voooom aveaaaa mereeeeu!” - și da, cei care cunoașteți, stiu că l-ați fredonat în minte.

P.P.S: Și ceva mai nou „Sunt fericiiit!”

Colt de amintire

Prolog: Pana imi va reveni mie inspiratia si voi scrie si eu ceva de genul, o sa las aici cateva cuvinte ale unui prieten. Il incurajez sa scrie, pentru ca si eu am scris. Nu vrea sa isi faca blog si vrea sa ramana anonim. Singura mea contributie este titlul. A ramas fara inspiratie aici. 
M-am gandit sa las si o melodie in timp ce cititi: https://www.youtube.com/watch?v=RBumgq5yVrA

Ai fost femeia pe care am iubit-o cel mai mult. Nu pentru ca ai fi fost prima sau ultima a mea, ci pentru cine erai in viata mea. Erai femeia ce ma lua in brate atunci cand imi era greu si ma saruta pe frunte ca o mama, erai cea care ma asculta cand eram suparat si care-mi dadea sfaturi ca o sora mai mare, erai prietena cu care ieseam in oras sa bem ceva si sa stam la barfe, erai sotia care se lua de mine ca e dezordine in camera, erai amanta mea in pat. Nu te-am iubit separat pentru niciuna dintre astea. Te-am iubit pentru toate. Te-am iubit pentru ca atunci cand eram nervos, te sunam ca sa ma linistesti. Nu stiai de fiecare data ca eram nervos, iar eu doar te ascultam cum imi povesteai ca ai ajutat-o pe mama ta in bucatarie si la curatenie in casa. Stateam intins in pat si iti ascultam vocea si ma linisteam. Nu aveam timp sa stam 3 ore la telefon, stiam ca dupa 10 minute plecai inapoi la treaba. Nu mi-ai hoinarit niciodata, nu ai iesit in cluburi, nu ai fost femeia care umbla cu altii prin cafenele, iar eu sa stau acasa si sa ma intreb daca mai esti a mea sau nu. Cand nu-mi raspundeai la telefon, nu erai cu altul, erai in bucatarie si gateai cu mama ta. Cand imi spuneai ca nu ai timp sa ne vedem, nu ieseai in oras fara stirea mea, erai la tine in pat cu cartea in mana si invatai pentru licenta. N-am stiut sa apreciez asta prima data, si te-am pierdut. Nici toti trandafirii din lume nu te-ar fi adus atunci inapoi. Am incercat, am esuat. Dar sa stii, mai intru din cand in cand pe Youtube si aud melodia aia din filmulet de la Jason Mraz. Niciodata n-am reusit sa tin deoparte acea lacrima care curge pe obraz. Dar a fost un moment special. Te-ai dus in bratele altuia. Nu stiu ce ai facut cu el si nu ma va interesa niciodata. Te-ai intors la mine pentru ca ma iubeai, iar eu nu te uitasem. Am fost prost, n-am fost prost, te-am vrut inapoi in viata mea. Nu trecusem niciodata peste si nu reusisem sa-mi gasesc echilibrul. Si n-am inteles niciodata de ce, pana acum. Pentru ca echilibrul meu nu s-a aflat niciodata la mine. TU erai echilibrul meu. Tu calmai furtuna, tu linisteai salbaticul, tu il maturizai, iar la final, il sarutai. Il sarutai asa cum stiai tu. Si nu aveam timp pentru asta prea mult, si din nou, nu am apreciat. Am vrut intotdeauna mai mult. Nu ne-am inteles niciodata perfect. Au fost si aici probleme, pe care nu le-am rezolvat. Nu-mi pare rau pentru dorintele mele, nu-mi pare rau ca nu am gasit un numitor comun. Te priveam in ochi si stiam ca ma iubesti din toata inima. Dar vedeam in fiecare zi ca nu eu sunt acela pentru tine. Nu voiam sa-ti dai viata pentru mine ca sa-mi demonstrezi ca ma iubesti, am simtit asta in toti anii astia. Dar am simtit si in fiecare zi ca nu iti vezi viitorul alaturi de mine. Asa ca am pastrat frustrarea in mine si cand stateam la dus ma gandeam la lucrurile astea. Ma gandeam daca are rost sa mai continui alaturi de tine. Iar intr-o zi toata frustrarea din mine a explodat. Si atunci te-am pierdut. De fapt nu te-am pierdut, ne-am pierdut. Voiam sa ne mutam impreuna. Chiar tu mi-ai propus asta. A fost una dintre cele mai fericite momente din viata mea. Dar nu stiam cum vei fi in continuare. Nu te racisei fata de mine, pur si simplu ai maturizat relatia. Mi-era dor sa ma alinti, mi-era dor sa-mi spui in fiecare seara inainte sa adorm ca ma iubesti. Erau lucruri pe care tu considerai ca trebuie sa le pastrezi pentru momente speciale. Tu nu ai inteles ca fiecare seara in care-mi spuneai asta era un moment special pentru mine. Exact ca noptile in care dormeai la mine, la 11 cadeai lata, iar pe mine ma prindea 1-2 noaptea stand si uitandu-ma la tine cum dormi. Nu e un cliseu pe care il gasesti pe Internet, asa suntem noi, astia mai sufletisti, chiar facem asta. Nu dormim si ne bucuram de clipa pe care o avem alaturi de voi. N-ai stiut ca fac asta, si nu trebuia. Era momentul meu. Nu am putut niciodata sa-ti aduc luna de pe cer. Dar in fiecare zi de 16 iti aduceam un zambet pe buze de la Bucuria sau bomboanele alea in forma de scoici. Si iti promiteam de fiecare data ca primul lucru pe care-l voi face cand imi voi cumpara masina va fi sa vin la tine, indiferent daca vom fi impreuna atunci sau nu, sa iti pun pe bord 4 biletele cu 4 destinatii diferite si sa fugim din Bucuresti.  

Acum, am reusit sa imi gasesc echilibrul in mine. Era lucrul de care aveam nevoie. Nu stiu cat de mult am luat-o razna, dar incerc sa-mi reamintesc tot ce m-ai invatat. Iar cand sterg praful in biblioteca sau imi asez frumos tricourile, ma gandesc la tine, ca tu te luai mereu de mine ca le las insirate. Acum, in biblioteca, nu mai sunt ramele foto cu tine. Mi-ar fi greu sa le vad zilnic. Am pus lucrarea de licenta. Dar de fiecare data cand ma uit la ea, nu vad lucrarea, vad ramele foto. Iar poza din portofel? Am vrut sa o scot intr-o zi, si m-a pacalit. S-a ascuns in spatele cardului si am lasat-o acolo. Bratara o mai port din cand in cand la mana, dar e mereu in portofel. Imi mai aduce aminte de tine. Nu e un lucru rau sa nu uit anii astia. As minti daca nu ma mai uit din cand in cand pe profilul tau, sa vad ce-ai mai facut, daca esti bine, daca esti fericita. Nu as fi gelos niciodata daca as stii ca esti fericita. As fi egoist daca in sufletul meu as fi gelos. Si stii ca sunt una dintre cele mai egoiste persoane. Iar cu tine nu am putut sa fiu nicio secunda. Acum, amandoi am calcat pe drumuri diferite. Probabil nu ne vom mai intalni niciodata. Sau daca ne vom intalni, poate peste 10-15 ani vom fi in acelasi parc, fiecare cu familia lui. N-am putea sa ne salutam, pentru ca ar trebui sa dam dupa explicatii. Ne-am intalni privirile. Probabil am zambi amandoi, pentru ca ne-ar trece intr-o fractiune de secunda toti anii in cap. Nu te-as uita nici atunci si probabil niciodata. Vor citi si altii. Unii ma vor crede pentru fiecare cuvant pe care l-am scris. Altii vor stii ca mai scriu din cand in cand bazaconii, ca-mi sta in fire. Nu stiu in schimb daca vei citi tu. Nu l-am scris pentru tine. Daca-l vei citi, stiu ca vei zambi. Mai tii minte cand iti spuneam ca atata timp cat eu sunt barbatul care in orice situatie te face sa zambesti, eu sunt barbatul pe care-l iubesti? Stiu ca vei zambi si acum. Dar dupa, vei inchide fereastra si te vei intoarce la curatenie. Poate-ti va trece prin cap sa ma suni, sau sa-mi scrii. Din cand in cand, ma mai gandesc si eu la asta. Am preferat sa te las sa pleci si sa ma uiti. Sa ne uitam. Mi-ai spus “cu timpul, vom reusi”. Vom reusi sa luam aceasta amintire si sa ii punem un lacat in suflet. O vom mai deschide uneori, cateva clipe, dupa care va ramane acolo. Asta o va face un “moment special” din cele de care-mi spuneai tu. Ne vom regasi in alti oameni. Dar nu vreau sa uiti un lucru: te voi iubi intotdeauna pentru femeia care ai fost in viata mea!

Toamna se numara stelele si clipele

Prolog:  tl;dr; 21 februarie 2015 ultimul post. In seara asta am vrut sa scriu. Taci si citeste. :)  

Poti sa pui si melodia asta pe fundal: https://www.youtube.com/watch?v=zHxnm1-gVS4 

9:00 P.M. Cobor din bloc. Noaptea se lasase, iar pe strada ingusta erau in dreptul masinilor oamenii care cinsteau ultima bere inainte de ziua de luni. Zaresc un zambet in dreptul unuia dintre ei. Era fericit de clipa pe care o traia. Stia ca maine se intoarce la serviciu, dar “tragea” de berea aia inainte sa urce in apartament. Ajung in capul bulevardului. In statia de autobuz o domnisoara la vreo 25 de ani cu rucsac in spate iesea din tura de dupa amiaza si se indrepta spre casa. Ea probabil ca nu a avut weekend, era greu sa citesti altceva decat oboseala din ochii ei. Se urca in autobuzul aproape gol, se aseaza intr-un colt, isi scoate castile si isi pune melodiile preferate pe repeat. Din cand in cand zareai un suras. Asta era singura parte din weekend de care se putea bucura.

10:45 P.M. Pe bulevard vedeai trecand cate o masina. La restaurantul de langa parc 10 oameni erau stransi la o masa festiva. Printre ei un copil de 10 ani, care era cu paharul de Pepsi si cu zambetul pana la urechi, se ridica in picioare pe scaun ca sa poata “da noroc” cu toti ceilalti de la masa.

11:15 P.M. Afara deja e racoare de toamna. Din varful dealului puteai zari tot parcul. Era aproape gol. Undeva in departare, pe celalalt mal al lacului doi tineri erau pe o banca. Radeau, se mai imbranceau din cand in cand, dar s-au luat in brate si s-au sarutat. Erau de-a dreptul indragostiti. “Savurau” fiecare clipa petrecuta impreuna. Pe deal era liniste. Bine, pe fundal se auzea din cand in cand o voce, dar era destul de liniste. Destul incat sa te asezi pe spate si sa privesti stelele. Nu erau multe, dar erau “numarabile”.

1:06 A.M. Dupa 2 ore se asterne linistea. Auzeam in sfarsit greierii in miezul noptii.  2 ore totusi pe care le iei si vrei sa le pui pe repeat. Nu e vorba de ce ai facut, ce ai auzit sau ce ai vazut in acele 2 ore. E vorba despre dealul pe care ai stat pur si simplu, lipsit de orice griji. E vorba de copacul din fata pe care-l admirai, de mirosul de inceput de toamna care era in jurul parcului. E vorba de statul pe spate, si visatul cu ochii spre stele? La ce? La nimic. Un vis cu ochii deschisi catre nimic. Caci tot ce aveai nevoie era pe iarba. Adica tabachera si-o bricheta. E vorba de timpul pe care oamenii il pierd fara sa-l aprecieze. Il pierd certandu-se, il pierd plangand, il pierd tinand ura in ei.

2:20 A.M. Pe bulevard rar mai zaresti cate o masina. Un om al strazii si-a facut “patul” din nou din 2 cutii de carton. Langa el era o caserola de mancare. Avusese parte in seara asta de o masa calda de la un vecin. Sirena se aude din departare. O masina de politie se grabea pe sosea. Poate ca voia sa ajunga mai repede acasa, sau poate era pe “interventie”.

4.00 A.M. Perna mare si pufoasa face cu ochiul inca o seara. Cu zambetul pe buze “o imbratisez” si cu gandul ca timpul pe care-l am la dispozitie il voi gestiona mai responsabil. O sa-l salut si o sa zambesc la fel de des cum o faceam pana acum. Poate cu un bonus. Pentru ca o clipa iti este data o singura data. Tu alegi daca vrei sa o pierzi sau daca vrei sa te bucuri de ea.

P.S.: Ramas bun, draga August. Bine ai venit, Septembrie.

P.P.S.: Multumesc, “minti descuiate” pentru increderea pe care mi-ai oferit-o din nou in tainele scrisului! :) 

Ne vedem joi!

Asta i-am spus dupa aproape o saptamana de tacere. Era timpul sa ne intalnim si sa vorbim. Nu eram pregatit. Poate-mi mai trebuiau inca 2 saptamani. Dar aveam un gol in stomac. Nu eram pregatit, dar trebuia sa o fac. Nu avea de unde sa stie ce am de gand sa vorbesc cu ea. Nici macar eu nu stiam...In 2 saptamani mi-am dat seama ca e prima data in viata mea cand nu vreau sa iau nicio decizie. Nu pot, nu stiu, nu vreau. Aveam nevoie sprijin. Pe care de altfel l-am primit, dar m-a bagat in ceata si mai rau. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am spus GATA! O sun si ii spun: "Ne vedem joi!". Totul era aproape stabilit. Trebuia sa mai dau cateva telefoane. Parea totul extras dintr-un film de Oscar. Pana cand..."Nu pot sa ies joi, plec acasa". Si-atunci Oscarul s-a dus la Grey(God please don't!). Si i-am spus ba stai ca nu-i asa si pe dincolo si ca sunt ocupat si nu-mi vad capul de treaba si ca 10 minute si e perfect. Bine. Regizorul si-a convins personajul principal sa joace in film. Nu prea stia ce se va intampla. Nu cred ca stia nici ca va juca in film. I-am si promis ca nu vom vorbi despre noi. Nu cred ca am mintit-o...(:D)
Dimineata am avut nevoie de o cafea. De fapt de o cafea si o cola. Nu prea mai tin minte ce s-a intamplat, asa ca o sa presupun ca le-am baut pe amandoua. Sau pe niciuna(:D). Din 21 stiam ca nu voi strange 21. Speram la 16-17. Am fost putin dezamagit cand am facut numaratoarea finala si mi-a dat 11. La 6 trebuia sa fiu la Universitate. Cu marja de eroare ajungeam la 17:50. Eram ca un ceas elvetian. Ei trebuiau sa fie la 18:19 la metrou la Grozavesti. Nu aveau voie sa intarzie si nu se supara nimeni daca ajungeau mai devreme. Cu o ora inainte primesc mesaj. "Am iesit de la facultate, ma duc la camin". Well, asa ceva nu a fost planificat! Sarcina mea era sa o aduc de jos de la metrou, sus. Acum, cum voi reusi sa o aduc de SUS, jos, ca apoi din nou SUS? "Stai sa vezi ca sunt pe drumuri, ramane la aceeasi ora nu pot sa ajung mai devreme ne vedem la metrou". Parea un mesaj bun. "Nu pot veni la metrou ca imi fac bagajul si plec, hai sa vorbim la camin.". Hopa stai ca nu e bine, nu prea pot sa-i bag pe toti in camin..."Sunt foarte grabit, stam doar 10 minute, promit". A tinut, n-am mintit-o niciodata asa frumos ca in seara aia. Dar a meritat. Dupa ce-am facut recensamantul m-am indreptat spre Carrefour. O vad in fata ca vine si in dreptul nostru se asezase un Duster. Multumesc, am timp sa las capul in pamant, sa respir adanc. Planul era sa o tin de vorba cu orice subiect ca sa nu se lase o liniste totala si sa apara intrebarea "Ce voiai sa vorbesti cu mine?". A mai existat o mica problema: "Ne plimbam putin, intram pe cealalta parte a metroului si iesi pe partea cu caminul ca sa ajungi mai repede". Bine, bine, eu trebuia sa raman la metrou pentru ca ma grabeam, asa ca aveam nevoie de INCA o ultima scuza. "Da mami, da spune ma grabesc...ce doresti de la farmacie? Of bine, hai ca ies de la metrou ma duc la Carrefour, dar ma grabesc". Am rezolvat-o si pe asta. Inainte sa ajungem in fata scarilor ii spun: "Cred ca e momentul sa-ti zic de ce ne-am intalnit. Dar...cred ca e mai bine sa-ti arat". Iar de acolo s-a rupt firul. Tin minte ca am urcat scarile in graba ca sa ii dau eu ultimul restul trandafirilor. Ea nu pricepea de ce nu mergem pe scara rulanta. Dupa 10 secunde a zarit o fata cunoscuta si atunci cred ca s-a rupt firul si la ea. Eram pregatit de acasa cu discursul. Aiurea, nu stiam ce sa-i spun. Ana filma toata scena. A ajuns in dreptul meu si m-a sarutat pe obraz. Pentru aproximativ 0,5 secunde am simtit o urma de dezamagire. Atunci mi-am dat seama ca nu acela a fost motivul pentru care i-am facut surpriza. Am aflat mai tarziu ca socul a fost atat de puternic incat nu stia ce reactie ar trebui sa aibe. M-a luat in brate. Nu ne ziceam nimic, pur si simplu stateam imbratisati. Undeva de jos cineva striga "Casa de piatra". Apoi am primit un val de aplauze. Si s-au sfarsit cu un sarut adevarat. Era un moment in care-ti venea sa pui pauza timpului. Dar ea trebuia sa prinda trenul. In seara aia pe langa toate sentimentele pe care le aveam fata de ea, de gest, de moment, am simtit ca am prieteni care ma iubesc si care-mi sunt alaturi. A fost un sentiment extraordinar sa-i iau pe toti in brate. Au inteles de ce n-am ramas. Acum cred ca trebuie sa ma revansez fata de toti...va dura ceva timp(:D). Pe drum spre gara am dat timpul inapoi cu peste 1 an de zile. Erau fluturi in stomac. Era un soc din care ea nu se putea trezi, dar era perfect. In tren am numarat minutele pana cand trebuia sa cobor. Desi mi-as fi dorit sa merg cu ea acasa, a fost mai bine asa. Nu pot descrie cu succes toate sentimentele pe care le-am trait. Am sarutat-o si am coborat din tren. Inainte sa plece trenul i-am aratat ca nu am uitat-o! :)
Acum, de fiecare data cand vad filmuletul mi se face pielea de gaina. Mi s-a spus ca de acest gest unii oameni nu au parte toata viata. M-am simtit mandru pentru curajul pe care l-am avut si pentru toata iubirea pe care i-o port. Am fost tras de ureche. Trebuie, macar in ceasul al 13-lea sa ma maturizez. O floare nu face primavara. Nici 21. Dar mai sunt 7 zile si va fi primavara. Si afara, si la noi! :)

P.S.: Cred ca trebuie sa ma justific fata de unele persoane. Ei bine, la asta ma refer:
https://www.youtube.com/watch?v=lph6M6swmm0&feature=youtu.be&hd=1 
P.P.S.: Ne vedem joi!

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mosule,

Nu ti-am mai scris demult. Poate ca faptul ca am crescut m-a facut sa uit de placerea asteptarii Craciunului. M-a facut sa uit de emotia serii de 24 cand nerabdator dau ture ocazional pe langa brad sa vad daca ai venit. M-a facut sa-mi pierd zambetul cand gasesc cadoul sub brad si m-a facut sa uit spiritul Craciunului. Mosule, anul asta ca in fiecare an nu am fost cuminte. Am avut grija de mami si nu m-am certat cu ea. Am avut grija de iubita mea sa-i arat in fiecare zi cat de mult o iubesc si cat de fericiti suntem impreuna. Nu ne-am certat foarte des. Mi-am tinut prietenii aproape si le-am fost alaturi atunci cand a trebuit. Nu i-am judecat pentru deciziile pe care le-au luat si nu i-am criticat pentru ele. Mosule sa stii ca nu am facut toate astea, dar daca ipotetic s-ar fi intamplat am o urma de regret ca puteam face lucrurile mai bine. Nu a fost un an perfect, dar nu a fost nici un an greu. A fost, ca in fiecare an, un an plin de intamplari. Si nu m-am plictisit de pe 1 ianurie pana astazi, ce zi o fi ca nu stiu cand voi termina scrisoarea  sa zic in fiecare zi “Te iubesc”. Mosule, sa stii ca le spun asta celor mai importante 2 femei din viata mea. Dar sa stii ca prietenilor nu le zic, pentru ca mi-e rusine. Asa e omul, ii e frica sa-si recunoasca sentimentele. Dar sa stii mosule ca ii iubesc pe toti. Si chiar daca nu le zic fratelui meu mai mic sau tatalui si pe ei ii iubesc la fel de mult. Caci desi familia mea matematic nu este numeroasa, este foarte mare. Caci pentru mine si iubita si prietenii fac parte din familie. Si sa-ti spun mosule, in Drumul Taberei am 2 verisori mult mai mici, o matusa care mereu imi face nes cand ma duc la ea si un unchi care e suparat ca nu beau de fiecare data o bere cand vin la ei. Si pe ei ii iubesc mosule. Iar in afara Bucurestiului, prin Balotesti am un unchi, care din cand in cand atunci cand il sun vine si ma ia cu masina si ma duce acasa(0219477 promit ca iti fac rost mosule de indicativul masinii si poate atunci cand o sa ai nevoie de el o sa vina sa te ia). Iar undeva departe am o bunica. Ii iubesc pe toti si cu ei viata mea este asa frumoasa! Mosule, desi n-am fost perfect fata de ei au avut puterea si rabdarea si intelepciunea sa ma ierte. Caci omul nu invata sa iubeasca calitatile, ci defectele.

Draga mosule, la scoala sa stii ca am fost din cand in cand. Sunt un student model care e integralist dupa primul an(exact cum si-a propus). Si promit ca daca vei fi cald si darnic cu mine asa voi fi si la anul. Anul asta termin linistit. Nu am foarte multe de facut pana in sesiune. Inafara sa ma apuc de invatat.

La final de scrisoare, o sa-ti promit ca te voi astepta in seara de 24, fie ca vii impreuna cu camioanele Coca-Cola ca pe vremuri, fie ca iti faci aparitia pe cerul senin zburand cu sania ta plina de cadouri, fie ca spiritul tau se va afla in sufletul tuturor vei fi acolo alaturi de noi anul acesta.

P.S.:Craciun fericit si sarbatori fericite tuturor!

P.P.S.:It’s beginning to look a lot like Christmas!

Buna dimineata, Septembrie!

Prolog: A trecut o vara de la ultimele cuvinte scrise aici, dar aproape zilnic imi doream sa gasesc clipa se inspiratie cand sa ma intorc. Nu stiu daca a sosit acum, dar mi-era prea dor ca sa mai astept. :)

Buna dimineata, Septembrie,
Acum un an aveam un sentiment care imi cutremura gandurile. Simteam ca iubesc din nou. Simteam ca iubesc vechiul drum spre casa din "cartier", simteam ca iubesc biroul meu antic si laptopul cand il deschid, simteam ca iubesc clipa cand puneam capul pe perna si adormeam in cateva momente, dar fiecare din aceste lucruri erau o minciuna. Caci in realitate simteam ca te iubesc, pe tine. A trecut un an si daca ar fi as avea de scris 1000 de lucruri despre acest an. "Si a crescut un an cati altii in 10". Si intr-adevar, s-au intamplat intr-un an, cat altii traiau in 10. Cismigiul in octombrie era o pata de culoare in viata mea. L-am vazut de cateva ori. Piata Romana era o experienta noua. Facultatea. Dar bucuria cand plecam pe Magheru spre Universitate era...nemarginita.
Noptile erau diferite. Dupa mult timp adormeam cu zambetul pe buze si in bratele tale. Dar nu puteam visa frumos fara sa-ti dau sarutul de noapte buna. Dimineata era cu atat mai frumoasa cu cat atunci cand deschideam ochii te vedeam pe tine. Si-as repeta fiecare dimineata de 1000 de ori si tot nu as putea sa renunt si sa nu mai traiesc inca odata acea clipa. Caci adevaratul motiv a fost acesta de la bun inceput. Iubirea fara zambet inainte si dupa ce adormi este o monotonie traita in 2.
Iar 3 cuvinte postate aici nu valoreaza cele 358,4 motive pentru care te iubesc. Si iti promit ca intr-o zi ti le voi scrie pe toate pe o foaie. Iar de fiecare data cand va fi necesar vei lua unul si il vei citi. Si-atunci zambetul iti va reveni pe buze.
Dar pana atunci, nu ramane decat sa-ti spun...te iubesc, Septembrie!

P.S.: Tu esti si Septembrie, si Octombrie si toate celelalte zile, luni, anotimpuri ale mele.
Noapte buna, Septembrie!

Eurovision-Fiasco inaintea razboiului

          Europa a avut de ales in finala Eurovision: 6 perechi de sani sau un travestit, homosexual cu barba. Un el sau o ea, sau un IT, ca in limba romana este clar, nu ii putem gasi pronumele. Ce s-a vrut de fapt in finala Eurovision? Este clar, un concurs politic, in care noi nici daca am vrea nu am putea castiga, dar in spatele acestei realitati vin cu urmatoarea intrebare: Ce cacat a fost in mintea jumatatii poporului european cand a votat Bestia...pot sa-i spun Bestia, merci. Comentam pe Facebook(da, il folosesc) cu un prieten si eram amandoi plini de draci cand vedeam rand pe rand tari care ofera 12 puncte Austriei. Bai iti spun, am tinut in finala cu oricine era pe locul doi, ba Suedia, ba Armenia, ba Olanda. Oricine sa-i ia locul Bestiei. Conchita(se pronunta Concita pentru necunoscatori) Wurst. Ce a demonstrat Austria? A castigat Eurovisionul, il va organiza la anul, dar acest lucru i-a stricat complet imaginea in randul oamenilor hetero. Mult timp de-acum in capul meu(si sigur este valabil si pentru multi altii) numele Austriei va fi asociat cu acea BESTIE! Acum nu pot sa va garantez ca in spatele preselectiilor Eurovisionului in Austria erau hetero. Dar nu se poate asa ceva: Armenia, Elvetia, Italia, Belgia, Spania, Finlanda, Irlanda, Portugalia, Israel, Suedia, Marea Britanie, CHIAR OLANDA!, si Grecia. Acestea sunt tarile care au acordat 12 puncte Austriei. Realizati ca nu sunt singurele puncte primite, pe langa cele de 8 sau de 10. Dar atentie, 13 tari au acordat punctaj maxim Bestiei, adica un total de 157 de puncte doar din punctajul maxim. Oameni buni, cu suflet bun si cu politica de cacat, cum sa dati punctajele chestiei aleia? Sunt ferm convins(sau incerc sa ma imbat cu apa rece) ca voturile nu au contat la final si decizia a fost luata de organizatorii fiecarei tari(cum de altfel se intampla si se vede de la un km). Adica Romania acorda 10 Ungariei si ei ne scuipa intre ochi. Bravo Romania! Dati-le bozgorilor puncte. Numele dansei/dansului de scena il inteleg si nu il pot critica. Asta vrea, asta ii place, nu-i poti lua copilului jucaria de la gura. Dar dragi cetateni europeni in special austrieci: v-ati facut de tot cacatul! Si cu voi impreuna si Europa. Mai bine trimiteati un lautar. Salam daca venea la Eurovision il castiga. Va garantez! Bine, exagerez, poate nu il castiga. Romania a acordat 8 puncte Austriei. Ce dracu' demonstrati? Ca Europa este unita? De ce pizda ma-sii o uniti la Bestia aia? Uniti-o fratilor la poloneze! Subiectivitate: 6 perechi de sani au venit pe scena si au facut un spectacol erotic. Tipa care canta nu excela, dar nici nu-mi zguduia timpanele ca Bestia. Obiectivitate: Este clar ca nu te poti prezenta cu un film porno la Eurovision, dar apreciem incercarea Poloniei.
          Ovi tati, ne-a placut melodia, dar nu cred ca ai mai avut semnal la telefon dupa ce-ati cantat, cum ai avut in 2010 cand am luat locul 3. Sau poate erau liniile ocupate cu cetatenii austrieci care sunau in toata Europa sa voteze Bestia. Uniti frate Europa, ca se-apropie razboiul, dar nu puneti cap de afis un transexual, homosexual, CU BARBA! Barbieriti-l macar, va rog din suflet! Pe cuvant, cand l-am vazut am crezut ca vomit. Nu ma intereseaza parerile celor care au votat Austria, celor care au sustinut Austria, un lucru e cert: daca nu esti bolnav mintal, nu poti avea pic de emotie pozitiva cand te uiti la Bestia aia. Borasti in fata televizorului in pana mea! Revin, Ovi, o spun sincer, sunteti singurii demni sa reprezentati la ora actuala Romania la Eurovision. Cezar OOOOOatu? Ala de ce n-a castigat Eurovisionul? Daca se facea travestit avea o sansa? Sau e? Detalii, in fine. Dar spre binele nostru sa nu castigam Eurovisionul. Locul 2 e memorabil, dar castigarea lui si implicit organizarea lui, ar fi un chin mai mare pentru populatia Romaniei pentru un an de zile. Ca...ne trebuie investitii, bineinteles! Dar si ce investitii...lasa...e bun locul 2, macar p-ala de l-am avea!
          Sunt cetatean european, unit cu toata Europa mea impotriva lucrurilor ce s-au intamplat in ultima vreme, dar refuz sa cred si sa accept ca acel transexual, homosexual, acea, acel, BESTIA! a castigat Eurovisionul.

P.S.: Vive la France! 1 point a la Eurovision.
P.P.S.: Cel care a criticat prestatia Romaniei pe Mirror nu este demn sa reprezinte "elita" jurnalistilor britanici.

Anemona mea!

     Iubirea este greu de gasit, foarte greu de perceput si imposibil de controlat. Teama de esec a stat prea mult timp in umbra. Si chiar si in ciuda acestor grele incercari, a renunta este calea cea mai dobitoaca. Atunci cand simti ca-ti fierbe sangele cand isi intoarce privirea nevinovata catre tine si cu un zambet pe buzele ei suave iti spune "te iubesc", atunci stii ca minciuna nu are loc in povestea ta de dragoste. Si simti cum te imbeti din vise si stai si o privesti minute in sir stand langa tine si doar iti dai seama cat de frumoasa este ea si viata odata cu ea. Si-atunci stii ca acest "suflet minunat" este tot ceea ce ti-ai fi putut dori vreodata si indiferent de piedicile Divinitatii o vei iubi mereu si-atat cat iti va sta in putinta vei lupta pentru voi 2!
     Si chiar daca fiecare are probabil Anemona lui poate ca niciodata nu isi va da seama cine este ea cu adevarat. Daca era iubirea lui nevinovata din generala care se ascundea in spatele "celei mai frumoase prietenii". Daca era prima lui iubire din liceu care i-a fost impartasita? Sau poate actuala sa iubita? Si stand intr-un oras micut si lipsit de zgomotul si gropile Bucurestiului intr-o sufragerie care asteapta vlaga din sufletul sau, se gandea la cine era. Si timid isi spunea ca fata lui pe care mult odata a iubit-o. Dar nu-si dadea seama cat de mult se insela. Caci nu realiza ca el de fapt in fiecare zi se indragostea din nou, si din nou, si din nou. De aceeasi fata satena, creata si cu ochi albastri!

Cuvantul inainte

                Si uneori e atat de greu sa-ti gasesti cuvintele...caci ele s-au pierdut prin tainele fericirii. Si nu intelegi de unde sa le mai apuci, dar nici ca-ti pasa. Caci iubirea, cu toti spinii ei e mai frumoasa decat orice trandafir. Si atunci lumea te intreaba: „Ce s-a intamplat?”, iar tu atat de linistit le spui ca sacrificiul nu poate depasi puterea iubirii. Si-atunci clipa de inspiratie se dizolva intre apele acestei mari. Si nu regreti nimic, pentru ca in viata nu trebuie sa ai regrete. Paradoxal, spuneai la un moment dat „cel mai mare regret al meu este ca, desi in viata nu ar trebui sa ai regrete, am atat de multe”. Si iti este dor sa stai si sa tastezi acele 2-3 cuvinte care poate bucura un ochi si care te implinesc pe tine sufleteste. Samanta in schimb niciodata nu se va pierde...

                Si uneori e atat de usor sa-ti gasesti cuvintele...caci ele s-au regasit prin tainele melancoliei. Si sunt atat de multe incat ti-e greu sa le pui cap la cap. Caci melancolia, cu toata starea spirituala negativa pe care ti-o ofera, are si partea ei buna, hranindu-ti inspiratia. Si-atunci lumea te intreaba: „Ce s-a intamplat?”, iar tu atat de linistit le spui ca sacrificiul nu va disparea niciodata in tainele iubirii. Caci acest minunat blestem nu te va lasa sa pui niciodata linistit pleopa peste pleoapa. Pentru ca intotdeauna vei sti ca mai ramane inca ceva de spus. Si vei sti ca mai este inca cineva care trebuie sa-ti auda soaptele. Noapte de noapte vei trai cu sentimentul acesta: ca inca nu s-a terminat. Si ca nu se va termina niciodata.

                Niciodata nu vei putea sa ii impaci pe toti si sa te impaci si pe tine. Nu vei simti caldura linistii nici cand o vei putea auzi. Asa ca nu zambi si nu plange, ci lasa-te in voia lui, a Cuvantului.

Cate-un pic din fiecare

           As scrie un roman. Si tot n-ar fi destul. Au trecut mai bine de 2 luni de la ultimul meu post(exceptand acea tema stupida). Au trecut 2 luni de facultate. Uau! (Nu!!!) Vine sesiunea! As scrie pana maine dimineata daca as putea, dar incerc sa rezum totul in maxim o pagina. Mi-e dor de liceu, dar imi place la facultate. Invat ceva folositor, dar, ca in liceu, am si "restul". Nu intru in detalii.

            Mi-e dor de fostii colegi, dar rad in fiecare zi cu cei pe care ii am astazi. Ma bucur s-a reusit crearea unui grup si in cadrul facultatii. Profesori? Destui. De toate felurile. Speram sa fie cat mai putin cei care se ocupa cu restantele. Secretariatul? Simpatica cea de la anul 1, dar nu mai am mult pana o intreb pe cea de anul 2 sau 3 cand a fost ultima oara...iubita?

             Societatea? Mi-e scarba de ea. Auzeam pe cineva zilele astea, de varsta mea, spunand ca: "m-am saturat de Romania". Si eu, dar cuvintele sunt prea grele pentru varsta ta! Sunt oameni care nu-si permit la varsta lor, la care-ti pot fi parinte, sa spuna asta. O baba la Universitate cersea la intrarea in pasaj. Un student i-a intins 50 de bani. Iar zgripturoaica a tipat la el intrebandu-l daca nu ii este rusine sa ii dea doar 50 de bani. Am intrebat-o daca nu ii e rusine sa stea acolo sa cerseasca. A tacut din gura. Apoi, am invitat-o sa se duca acasa cu onoare, decat sa traiasca din mila altora. A tacut din nou din gura. Ei sunt cei INCURAJATI de catre voi. Am si eu mila, dar nu este indreptata catre cei care cersind, castiga mai mult decat parintii mei. Care se dau bolnavi, care cara dupa ei in metrouri copii mici pentru a castiga mila oamenilor si a primii bani. Sictir, lor! Un alt bosorog care sta sub coloanele din Romana in fiecare zi cu un articol pe care scrie "Mare regizor muritor de foame...". Aoleu? Dar cateva zile dupa acea imagine il vedeam fara nicio pancarta stand picior peste picior si fumand o tigara. Ai bani de tigari? Dunhill-ul costa 14,5 lei. O paine costa 80 de bani. Ia zi cam cate zile poti manca, ca tot cersesti langa facultate de economie? As putea sa te intreb care este costul de oportunitate al acelui pachet de tigari? Mi-ai raspunde ca il rezolvi in 30 de minute cu articolul ala. Sictir, si tie!

             Prietenii? Multi au fost, putini au ramas. Multi sunt, putin de altfel. E greu sa ii numeri cand nu stii cine iti este cu adevarat. Un telefon, o cafea, o tigara, greu sa mai gasesti loc in viata ta pentru ele alaturi de cei carora atunci cand le cereai ajutorul iti erau alaturi. Apa trece, pietrele raman. Tata imi spunea cand eram mic ca razbunarea e arma prostului. Acum, cand am crescut, am realizat de ce spunea asta: Roata se intoarce. Pe scurt, are cine sa aibe grija de toti!

              In incheiere. Forta Steaua si trupt si suflet pentru culori. Respect oamenii, respect suporterii, dar nu agreez bestii, animale, analfabeti, agramati, inculti, idioti, cretini s.a.m.d. 

              Toate cele bune si sa ne auzim cu bine!

 

P.S.: Ati observat ca stati mai mult pe Facebook decat acasa? Nu va pasa. Se va regreta timpul pierdut mai tarziu...

P.P.S.:O iubesc, si fiecare clipa alaturi de ea imi aduce fericirea!

Incertitudinea certitudinii sau certitudinea incertitudinii

        CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva).
        INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare.
(conform dexonline.ro)

Nu am ales intamplator sa incep printr-o definitie conform celui de-al doilea var al generatiei noastre(dupa varu’ Google). Ce este deci certitudinea? Este o siguranta, o incredere deplina. In ceva sau in cineva. Trecutul este o certitudine. Este un lucru incheiat de care esti sigur ca s-a intamplat. Noaptea este o certitudine prin prezenta lunii. Sexul este si el o certitudine, o experienta pe deplin traita in prezent de doua sau mai multe persoane. Orice lucru vizibil cu ochiul liber, orice actiune savarsita sau orice sentiment trait sunt niste certitudini. Pana cand? Pana cand moarte ne va desparti, in religia catolica. Nu! Pana cand apare primul moment de ezitare. Celebrul “What if?” Cum ar fi daca n-ar mai fi? Si-atunci apar primele momente in care gandurile ti se pornesc din “Hibernate” si incep sa-ti cotrobaie mintea. Si vorbeam in trecut de mai multe moduri prin care le potolesti. Prin solitudine, printr-o ieseala cu prietenii, prin descarcare nervoasa, prin scris. Cel mai mare blestem lasat pe lumea asta omului ii este dat sa se complice. Sa renunte la siguranta si incredere(citand o parte din “Mizerabilii” ca sa-i numesc asa cum isi numea si Hugo celebrul sau roman) in detrimentul unei…sanse? Unei…sperante? Unei…incertitudini!
Incertitudinea este “lipsa de certitudine”. Adica practic este un concept abstract care traieste prin lipsa altuia. Intunericul nu exista. Exista lipsa luminii. Frigul nu exista. Exista lipsa caldurii. Deci in prima parte a definitiei tragem concluzia ca nu exista nici incertitudinea. Tocmai de aceea omul incearca sa o transforme in certitudine. Vrea visul sa il transforme in realitate, vrea din speranta sa nasca siguranta. Traieste pe puntea dintre cele 2 concepte. Dar in loc sa aleaga drumul mai usor, acela cert, i-a fost lasat pe Pamant urmatorul concept: indoiala. Indoiala ca drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel pe care trebuie sa mearga. Ca destinul ii intinde capcane. De fapt, omul si le-a intins mereu singur prin gandirea lui. A renuntat la drumul catre siguranta, alegand drumul indoielnic catre fericire, catre implinirea absoluta. De cele mai multe ori esecul a fost primul lucru imbratisat dupa alegerea facuta. Un anonim publica pe Youtube, sunt forma unui filmulet mai multe citate. Iar unul dinte ele suna cam asa: “Omul devine batran prea repede si intelept prea tarziu. Exact cand nu mai este timp.” De subliniat este faptul ca intreaga viata el se chinuie si incearca sa ajunga catre fericire, catre adevarata sa liniste absoluta. Iar la batranete, isi da seama de toate momentele irosite care puteau deveni in timp adevarata sa liniste. Iar cand timpul ii este pe terminate, in spatele anilor sai lasa, langa patul de moarte, doi copii cu lacrimi in ochi. Lacrimi de tristete. Lacrimi care pe vremea stramosilor daci nu existau decat atunci cand cineva se nastea. Religia lor ii indemna sa creada intr-o lume mai buna dupa moarte. Religia noastra ne indeamna sa credem la fel. Cu toate astea preotii cer bani pentru inmormantari, se transforma in cel mai bun platit psiholog atunci cand cineva moare, dar nu isi folosesc niciodata in astfel de momente vocea impunatoare, convingand pe bietul om caruia i-a murit cea mai de pret persoana, ca aceasta este acum, intr-adevar, fericita si implinita sufletesc.
Asadar, cel putin odata in viata, omul alege calea incertitudinii. Si, cu toate ca desi constientizeaza procentajul mic de success isi asuma riscul. De ce? Pentru ca stie si pentru ca simte ca asa trebuie sa se intample. Ca “asa a fost scris”. Si eu sunt om! Iar din proprie experienta mentionez, ca atunci cand un om crede cu adevarat in farama de speranta ca visul lui, realizabil, poate deveni realitate, atunci acolo sus Cineva are grija sa mai indeplineasca cate o dorinta.

Comentarii cu poze pentru Facebook

      Titlul este evident. Asa e moda acum, dam un "comm" cu o poza. Eram curios sa vad de unde le iau toti. Asa ca am dar un search pe varu' Google. Surpriza! N-am gasit niciun site. Asa ca m-am gandit sa culeg cateva poze din stanga si din dreapta si sa le postez aici. Asa ca de acum, ca sa fim in pas cu moda, la fiecare 2-3 zile voi veni cu un rand de astfel de fotografii.
P.S.:Pozele sunt de marime mica, dar nu le afecteaza in momentul cand le postati.

Sacrificiu

                Marile opere se nasc pe seama unor experiente profunde. Traite de catre autor sau de catre cineva apropiat. Opere prin care geniul incearca sa-si raspunda la niste intrebari. Raman in urma sa, impreuna cu amintirea care le-a precedat. Atunci cand in viata autorului lumea este monotona, lipsita de artificiul vietii, magia inspiratiei dispare. De ce? Pentru ca nu are din ce sa se hraneasca. Pentru ca inspiratia se hraneste din sentimente profunde: dragoste neimpartasita, nostalgie, melancolie. La prima vedere sentimente negative, dar fara de care omul nu se poate lipsi. Si atunci geniul are de ales intre operele sale sau o viata lipsita de griji. Intotdeauna va alege sa-si hraneasca inspiratia. El pentru asta traieste. Pe el asta il defineste. Va alege sa infrunte aceste sentimente canalizandu-le in realizarea maiestriei sale. Va stii sa planga atunci cand viata ii va cere, va simti nostalgia trecutului atunci cand opera ii va cere.

Analizand situatia geniul va dori sa renunte. Sacrificiul depasindu-l spiritual. Va prefera sa simta ca iubeste cu adevarat, ca se simte iubit. Va prefera sa fuga prin lume cu zambetul pe buze, strigand din rasputeri cat de implinit este. Va calatori si invata culturi straine, va pasi prin locuri nemaiintalnite, va dori sa-si traiasca viata la intensitate maxima, fericit. Dar, trecand peste noapte, geniul se va trezi din somn si se va intoarce la munca sa. Pentru ca oricat de mult si-ar dori sa renunte nu poate. A devenit una cu opera, contopindu-se cu aceasta. Iar pana nu-si da ultima rasuflare nu va putea renunta la ea. Asa ca isi va continua drumul. Va reusi sa duca la bun sfarsit creatia. Iar la final va lua o pauza. Admirandu-si opera va zambi pentru un moment. Isi va reveni si se va intoarce de unde a plecat. Culegand misterele vietii si sacrificandu-si fericirea in schimbul aspiratiei catre absolut.

P.S.:Un geniu nu va recunoaste niciodata ca este un geniu. In genialitatea sa intotdeauna va spera ca este om un simplu, trecator prin viata.

Amintire

                As vrea sa te iau si sa te inchid intr-o cutie. Iar cutiei sa ii pun lacat. Cheia, cheia o iau si o pun bine intr-un loc in care sa nu o vad in fiecare zi, un loc bine ascuns in care nici tu sa nu o vezi ca sa iei si sa deschizi cutia. Voi vrea sa te deschid din cand in cand, sa te privesc, sa te admir, sa ma bucur de tine. Dar nu voi face asta. Pentru ca nostalgia provocata a fost prea mare, iar momentele acelea nu vreau sa le repet. Asa ca atunci cand voi vrea sa deschid cutia voi face cale intoarsa si imi voi vedea de treburile mele. Nu are rost sa umblu in trecut, nu are rost sa incerc sa schimb ceva ce devine pe zi ce trece ireversibil. Inchid ochii, tac si pasesc inainte. Doare, dar nu am de ales. Viata inseamna oportunitati si sacrificii. Este un sacrificiu ce trebuie sa il fac. Nu stiu de ce, dar stiu doar ca asa trebuie. Sper ca ma vei intelege si ca nu ma vei critica asa cum o fac ei. Ei nu inteleg de ce fac asta. Ei nu au incredere in judecata mea si incearca sa imi influenteze deciziile. Asa au fost mereu. Dar oamenii te judeca din doua motive: invidie si rea intentie. Omului nu i-a fost dat niciodata sa judece pe altcineva. Omul isi croieste singur drumul in viata. Chiar si atunci cand este influentat, decizia finala tot lui ii corespunde. Si-atunci cum ii putem intelege?

                Te rog ca macar tu sa ma intelegi. Si sa realizezi ca ceea ce fac este cel mai bine pentru toti. Tu nu esti ca ei, tu esti diferita. Prin tine vad clipele frumoase, prin tine vad prietenia si iubirea de care am avut parte, prin tine vad jumatatea plina a paharului atunci cand este gol. Si chiar daca am gresit atunci cand am crezut intr-o lume iluzorie, unde primul s-a dovedit a fi ultimul, iar ultimul primul, nu ma judecata si iarta-ma. Caci doar tu esti soarele de pe strada mea innorata si doar tu ma poti ajuta sa depasesc acest moment greu.

                Acum am nevoie de tine. Acum vreau sa iau cheia si sa deschid cutia. Dar stiu ca nu am voie, pentru ca asa mi-am propus. Asa ca iti voi intoarce spatele inca odata si o voi lua de la inceput, dulcea mea...

S-a sunat!

…pentru ultima oara. Cliseele nu isi au locul. Cu toate astea e greu sa gasesti un cuvant de incheiere atunci cand nu vrei sa se termine. Imi aduc aminte si acum prima zi de scoala si momentul cand am intrat pe poarta liceului. Eram niste pusti care habar n-aveau unde trebuie sa stea in careu, unii inca cu pistrui, altii parca pierduti in spatiu. Nimeni nu isi putea imagina ce vor insemna acesti 4 ani de liceu. Tata imi spunea cand terminam 8 clase ca voi plange mai mult dupa liceu decat plang dupa generala. L-am contrazis atunci. Acum, am o urma de regret. Acum nu pot exprima in cuvinte tot ce a insemnat pentru mine viata de liceu. Dar pot spune cu mana pe inima ca este si va ramane pentru totdeauna cea mai frumoasa perioada a vietii. Lipsita de grijile maturitatii in primii 2 ani, traita din plin in cel de-al 3-lea si terminata cu succes acum, cand cel de-al 4-lea an se sfarseste. Poate de clopotelul in sine nu imi va fi vreodata dor, dar expresia “Doamna s-a sunat!” va ramane mereu in amintirea mea. Ca de altfel fiecare profesor ce si-a lasat amprenta asupra noastra cu cate un lucru. Colegii mei au insemnat in acelasi timp familia mea. Poate doar in filmele americane mai poti gasi un grup in care persoanele desi sunt atat de diferite, pot fi atat de unite. Un grup in care s-a nascut prietenie, un grup in care s-a nascut iubire. Un grup care imi doresc sa ramana neschimbat si peste 20 de ani la reuniune. In momentul in care citesc aceste cuvinte, timpul pentru mine s-a oprit, iar toate amintirile prind viata pentru cateva clipe. Si imi doresc ca niciunul dintre noi sa nu le uite vreodata!

Epilog: Prietenia adevarata nu se naste singura. Ea are nevoie de timp, rabdare, incredere, iubire si, in cazul nostru, 4 trupuri care sa se poata bucura de ea!

             Stim ca peste 10 ani, cand ne vom uita printre lacrimi la poza noastra, ne vom aduce aminte de toate clipele petrecute impreuna. Si mai stim, ca daca vom auzi telefonul sunand, vom vedea un numar necunoscut si vom raspunde, in cealalta parte a apelului va fi o voce cunoscuta care ne va spune:”Buna Cristi, am vorbit cu toti. La 15:30 ne vedem la 34!”