Sacrificiu

                Marile opere se nasc pe seama unor experiente profunde. Traite de catre autor sau de catre cineva apropiat. Opere prin care geniul incearca sa-si raspunda la niste intrebari. Raman in urma sa, impreuna cu amintirea care le-a precedat. Atunci cand in viata autorului lumea este monotona, lipsita de artificiul vietii, magia inspiratiei dispare. De ce? Pentru ca nu are din ce sa se hraneasca. Pentru ca inspiratia se hraneste din sentimente profunde: dragoste neimpartasita, nostalgie, melancolie. La prima vedere sentimente negative, dar fara de care omul nu se poate lipsi. Si atunci geniul are de ales intre operele sale sau o viata lipsita de griji. Intotdeauna va alege sa-si hraneasca inspiratia. El pentru asta traieste. Pe el asta il defineste. Va alege sa infrunte aceste sentimente canalizandu-le in realizarea maiestriei sale. Va stii sa planga atunci cand viata ii va cere, va simti nostalgia trecutului atunci cand opera ii va cere.

Analizand situatia geniul va dori sa renunte. Sacrificiul depasindu-l spiritual. Va prefera sa simta ca iubeste cu adevarat, ca se simte iubit. Va prefera sa fuga prin lume cu zambetul pe buze, strigand din rasputeri cat de implinit este. Va calatori si invata culturi straine, va pasi prin locuri nemaiintalnite, va dori sa-si traiasca viata la intensitate maxima, fericit. Dar, trecand peste noapte, geniul se va trezi din somn si se va intoarce la munca sa. Pentru ca oricat de mult si-ar dori sa renunte nu poate. A devenit una cu opera, contopindu-se cu aceasta. Iar pana nu-si da ultima rasuflare nu va putea renunta la ea. Asa ca isi va continua drumul. Va reusi sa duca la bun sfarsit creatia. Iar la final va lua o pauza. Admirandu-si opera va zambi pentru un moment. Isi va reveni si se va intoarce de unde a plecat. Culegand misterele vietii si sacrificandu-si fericirea in schimbul aspiratiei catre absolut.

P.S.:Un geniu nu va recunoaste niciodata ca este un geniu. In genialitatea sa intotdeauna va spera ca este om un simplu, trecator prin viata.