Prolog: tl;dr; 21
februarie 2015 ultimul post. In seara asta am vrut sa scriu. Taci si citeste. :)
Poti sa pui si melodia asta pe fundal: https://www.youtube.com/watch?v=zHxnm1-gVS4
9:00 P.M. Cobor din bloc. Noaptea se lasase, iar pe strada
ingusta erau in dreptul masinilor oamenii care cinsteau ultima bere inainte de
ziua de luni. Zaresc un zambet in dreptul unuia dintre ei. Era fericit de clipa
pe care o traia. Stia ca maine se intoarce la serviciu, dar “tragea” de berea
aia inainte sa urce in apartament. Ajung in capul bulevardului. In statia de autobuz
o domnisoara la vreo 25 de ani cu rucsac in spate iesea din tura de dupa amiaza
si se indrepta spre casa. Ea probabil ca nu a avut weekend, era greu sa citesti
altceva decat oboseala din ochii ei. Se urca in autobuzul aproape gol, se
aseaza intr-un colt, isi scoate castile si isi pune melodiile preferate pe
repeat. Din cand in cand zareai un suras. Asta era singura parte din weekend de
care se putea bucura.
10:45 P.M. Pe bulevard vedeai trecand cate o masina. La
restaurantul de langa parc 10 oameni erau stransi la o masa festiva. Printre ei
un copil de 10 ani, care era cu paharul de Pepsi si cu zambetul pana la urechi, se
ridica in picioare pe scaun ca sa poata “da noroc” cu toti ceilalti de la masa.
11:15 P.M. Afara deja e racoare de toamna. Din varful
dealului puteai zari tot parcul. Era aproape gol. Undeva in departare, pe
celalalt mal al lacului doi tineri erau pe o banca. Radeau, se mai imbranceau din
cand in cand, dar s-au luat in brate si s-au sarutat. Erau de-a dreptul
indragostiti. “Savurau” fiecare clipa petrecuta impreuna. Pe deal era liniste.
Bine, pe fundal se auzea din cand in cand o voce, dar era destul de liniste.
Destul incat sa te asezi pe spate si sa privesti stelele. Nu erau multe, dar erau
“numarabile”.
1:06 A.M. Dupa 2 ore se asterne linistea. Auzeam in sfarsit
greierii in miezul noptii. 2 ore totusi
pe care le iei si vrei sa le pui pe repeat. Nu e vorba de ce ai facut, ce ai
auzit sau ce ai vazut in acele 2 ore. E vorba despre dealul pe care ai stat pur
si simplu, lipsit de orice griji. E vorba de copacul din fata pe care-l admirai,
de mirosul de inceput de toamna care era in jurul parcului. E vorba de statul pe
spate, si visatul cu ochii spre stele? La ce? La nimic. Un vis cu ochii
deschisi catre nimic. Caci tot ce aveai nevoie era pe iarba. Adica tabachera si-o
bricheta. E vorba de timpul pe care oamenii il pierd fara sa-l aprecieze. Il
pierd certandu-se, il pierd plangand, il pierd tinand ura in ei.
2:20 A.M. Pe bulevard rar mai
zaresti cate o masina. Un om al strazii si-a facut “patul” din nou din 2 cutii
de carton. Langa el era o caserola de mancare. Avusese parte in seara asta de o
masa calda de la un vecin. Sirena se aude din departare. O masina de politie se
grabea pe sosea. Poate ca voia sa ajunga mai repede acasa, sau poate era pe “interventie”.
4.00 A.M. Perna mare si pufoasa
face cu ochiul inca o seara. Cu zambetul pe buze “o imbratisez” si cu gandul ca
timpul pe care-l am la dispozitie il voi gestiona mai responsabil. O sa-l salut
si o sa zambesc la fel de des cum o faceam pana acum. Poate cu un bonus. Pentru
ca o clipa iti este data o singura data. Tu alegi daca vrei sa o pierzi sau
daca vrei sa te bucuri de ea.
P.S.: Ramas bun, draga August. Bine
ai venit, Septembrie.
P.P.S.: Multumesc, “minti
descuiate” pentru increderea pe care mi-ai oferit-o din nou in tainele
scrisului! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu