Am dat cumva în playlist-ul meu de YouTube de o melodie care mi-a dat o stare ciudată: o combinație de nostalgie cu adrenalină și euforie: Scooter - Maria. Și mi-am adus aminte de scandalul care a s-a soldat cu schimbarea denumirii echipei pe care o simpatizez încă de la o vârstă fragedă: Steaua București. Scandal care nu a făcut decât să împartă galeriile în cei care susțin culorile și cei care susțin cauza. O cauză pe care nu o mai susțineau în 2005 când Baraja și Di Vaio ratau penalty-urile, iar noi învingeam măreața Valencia. Sau un an mai târziu când aveau să fie martori unei semifinale de Cupă UEFA, meci care și astăzi îmi lasă o urmă de regret și o lacrimă în suflet. Sau când aveam să distrugem Kiev-ul chiar la ei acasă. Nu au uitat nici după ce am eliminat la penalty-uri Ajax, cu calăul Latovlevic și magicianul Chiricheș. Sau când băteam Chelsea pe Național Arena. Poate că nu uită, poate doar ura pe care o au față de finanțator e mai puternică. Aceeași Stea din 2003 încoace. Diferă un proces pierdut și o neînțelegere asupra banilor.
Mi-aduc aminte prima oară când am auzit numele „Steaua București”. Abia înțelegeam știrile de la radio și eram într-o dimineață în bucătărie, pregătindu-mă de grădiniță (adică mâncam, că țin minte că ăia de la grădiniță ne dădeau cu porția și făceam foamea). Și atunci am auzit la radio: „Echipa Steaua București...”. Nici nu mi-a păsat ce a urmat după. A fost momentul când mi-am spus în gând: „DA, eu cu ei țin!”. Câțiva ani mai târziu deja mă uitam la meciuri. Și cu un zâmbet pe buze, mi-aduc aminte de un meci împotriva celor de la Farul Constanța, pierdut de Steaua în deplasare cu 2-1, un meci, undeva prin returul sezonului 2003/2004. Atunci am zis că dacă Steaua nu va marca, eu voi înceta să îi susțin, și voi ține cu Dinamo. Și știu că au marcat, dar oricum nu ar fi făcut nicio diferență, pentru că eu nu aș fi susținut niciodată Dinamo. Și de atunci am început să urmăresc meciuri, statistici, rezultate, clasamente, golaveraje etc. Cu timpul, mi-a pierit acest hobby. Poate că am găsit altele, poate că mi s-au schimbat prioritățile, dar am rămas acolo cu sufletul pentru această echipă. Am mai urmărit un Steaua-Dinamo din când în când, dar cum fotbalul românesc moare pe zi ce trece, mi-a pierit și mie dorința. Se pare că nu mai este o afacere profitabilă, mai ales dacă ai o echipă care se autofinanțează de la sezon la sezon, ce rost are să mai investești? Dacă mai treci și câțiva ani prin pușcărie, cu atât mai mult.
Cert este că deși acum se numesc FC FCSB și echipa Armatei se află undeva prin Liga 4 sunt pus în situația de a alege o echipă pe care să o susțin. Să fie oare echipa armatei, care nu s-a înteles financiar cu Becali și au creat propria echipă, sau să fie aceeași echipă pentru care urlam în tribune „Steaua vrem gol!”, sau cântam „Ce drog ciudat...” celebrul sincron al peluzelor ce era cunosct în toată Europa. Sau pentru care chemam jucătorii când ieșeau de pe teren să salute galeria?
Ghencea nu mai este punct de reper pentru ei, o echipă pierdută în războaiele financiare duse de patron. Dar va rămâne în mintea mea pentru totdeauna „Trup și suflet pentru culooori”!
P.S.: Nu puteam încheia fără celebrul „Am avuuuut și voooom aveaaaa mereeeeu!” - și da, cei care cunoașteți, stiu că l-ați fredonat în minte.
P.P.S: Și ceva mai nou „Sunt fericiiit!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu