Ne vedem joi!

Asta i-am spus dupa aproape o saptamana de tacere. Era timpul sa ne intalnim si sa vorbim. Nu eram pregatit. Poate-mi mai trebuiau inca 2 saptamani. Dar aveam un gol in stomac. Nu eram pregatit, dar trebuia sa o fac. Nu avea de unde sa stie ce am de gand sa vorbesc cu ea. Nici macar eu nu stiam...In 2 saptamani mi-am dat seama ca e prima data in viata mea cand nu vreau sa iau nicio decizie. Nu pot, nu stiu, nu vreau. Aveam nevoie sprijin. Pe care de altfel l-am primit, dar m-a bagat in ceata si mai rau. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am spus GATA! O sun si ii spun: "Ne vedem joi!". Totul era aproape stabilit. Trebuia sa mai dau cateva telefoane. Parea totul extras dintr-un film de Oscar. Pana cand..."Nu pot sa ies joi, plec acasa". Si-atunci Oscarul s-a dus la Grey(God please don't!). Si i-am spus ba stai ca nu-i asa si pe dincolo si ca sunt ocupat si nu-mi vad capul de treaba si ca 10 minute si e perfect. Bine. Regizorul si-a convins personajul principal sa joace in film. Nu prea stia ce se va intampla. Nu cred ca stia nici ca va juca in film. I-am si promis ca nu vom vorbi despre noi. Nu cred ca am mintit-o...(:D)
Dimineata am avut nevoie de o cafea. De fapt de o cafea si o cola. Nu prea mai tin minte ce s-a intamplat, asa ca o sa presupun ca le-am baut pe amandoua. Sau pe niciuna(:D). Din 21 stiam ca nu voi strange 21. Speram la 16-17. Am fost putin dezamagit cand am facut numaratoarea finala si mi-a dat 11. La 6 trebuia sa fiu la Universitate. Cu marja de eroare ajungeam la 17:50. Eram ca un ceas elvetian. Ei trebuiau sa fie la 18:19 la metrou la Grozavesti. Nu aveau voie sa intarzie si nu se supara nimeni daca ajungeau mai devreme. Cu o ora inainte primesc mesaj. "Am iesit de la facultate, ma duc la camin". Well, asa ceva nu a fost planificat! Sarcina mea era sa o aduc de jos de la metrou, sus. Acum, cum voi reusi sa o aduc de SUS, jos, ca apoi din nou SUS? "Stai sa vezi ca sunt pe drumuri, ramane la aceeasi ora nu pot sa ajung mai devreme ne vedem la metrou". Parea un mesaj bun. "Nu pot veni la metrou ca imi fac bagajul si plec, hai sa vorbim la camin.". Hopa stai ca nu e bine, nu prea pot sa-i bag pe toti in camin..."Sunt foarte grabit, stam doar 10 minute, promit". A tinut, n-am mintit-o niciodata asa frumos ca in seara aia. Dar a meritat. Dupa ce-am facut recensamantul m-am indreptat spre Carrefour. O vad in fata ca vine si in dreptul nostru se asezase un Duster. Multumesc, am timp sa las capul in pamant, sa respir adanc. Planul era sa o tin de vorba cu orice subiect ca sa nu se lase o liniste totala si sa apara intrebarea "Ce voiai sa vorbesti cu mine?". A mai existat o mica problema: "Ne plimbam putin, intram pe cealalta parte a metroului si iesi pe partea cu caminul ca sa ajungi mai repede". Bine, bine, eu trebuia sa raman la metrou pentru ca ma grabeam, asa ca aveam nevoie de INCA o ultima scuza. "Da mami, da spune ma grabesc...ce doresti de la farmacie? Of bine, hai ca ies de la metrou ma duc la Carrefour, dar ma grabesc". Am rezolvat-o si pe asta. Inainte sa ajungem in fata scarilor ii spun: "Cred ca e momentul sa-ti zic de ce ne-am intalnit. Dar...cred ca e mai bine sa-ti arat". Iar de acolo s-a rupt firul. Tin minte ca am urcat scarile in graba ca sa ii dau eu ultimul restul trandafirilor. Ea nu pricepea de ce nu mergem pe scara rulanta. Dupa 10 secunde a zarit o fata cunoscuta si atunci cred ca s-a rupt firul si la ea. Eram pregatit de acasa cu discursul. Aiurea, nu stiam ce sa-i spun. Ana filma toata scena. A ajuns in dreptul meu si m-a sarutat pe obraz. Pentru aproximativ 0,5 secunde am simtit o urma de dezamagire. Atunci mi-am dat seama ca nu acela a fost motivul pentru care i-am facut surpriza. Am aflat mai tarziu ca socul a fost atat de puternic incat nu stia ce reactie ar trebui sa aibe. M-a luat in brate. Nu ne ziceam nimic, pur si simplu stateam imbratisati. Undeva de jos cineva striga "Casa de piatra". Apoi am primit un val de aplauze. Si s-au sfarsit cu un sarut adevarat. Era un moment in care-ti venea sa pui pauza timpului. Dar ea trebuia sa prinda trenul. In seara aia pe langa toate sentimentele pe care le aveam fata de ea, de gest, de moment, am simtit ca am prieteni care ma iubesc si care-mi sunt alaturi. A fost un sentiment extraordinar sa-i iau pe toti in brate. Au inteles de ce n-am ramas. Acum cred ca trebuie sa ma revansez fata de toti...va dura ceva timp(:D). Pe drum spre gara am dat timpul inapoi cu peste 1 an de zile. Erau fluturi in stomac. Era un soc din care ea nu se putea trezi, dar era perfect. In tren am numarat minutele pana cand trebuia sa cobor. Desi mi-as fi dorit sa merg cu ea acasa, a fost mai bine asa. Nu pot descrie cu succes toate sentimentele pe care le-am trait. Am sarutat-o si am coborat din tren. Inainte sa plece trenul i-am aratat ca nu am uitat-o! :)
Acum, de fiecare data cand vad filmuletul mi se face pielea de gaina. Mi s-a spus ca de acest gest unii oameni nu au parte toata viata. M-am simtit mandru pentru curajul pe care l-am avut si pentru toata iubirea pe care i-o port. Am fost tras de ureche. Trebuie, macar in ceasul al 13-lea sa ma maturizez. O floare nu face primavara. Nici 21. Dar mai sunt 7 zile si va fi primavara. Si afara, si la noi! :)

P.S.: Cred ca trebuie sa ma justific fata de unele persoane. Ei bine, la asta ma refer:
https://www.youtube.com/watch?v=lph6M6swmm0&feature=youtu.be&hd=1 
P.P.S.: Ne vedem joi!