Condamnati

Mai demult, vorbeam ceva de efemer. Ceva ca totu-i efemer, parca. Ca nimic nu tine o vesnicie, si ca fiecare inceput are un sfarsit, nu? Dar amintirile…unde-si au sfarsitul? Mintea nu e un Recycle Bin sa o golesti asa cum vrei si cand vrei. Acum cateva zile ziceam ca ochii care nu se vad se uita…bine, si amintirile? Eh, amintirile sunt pentru clipele cand treci prin locurile care odinioara iti erau dragi. Si un sentiment de nostalgie te apasa: ce frumos era atunci! Amintirile sunt pentru a-ti aduce aminte ca au fost momente cand nimic nu conta pentru tine. Pentru a-ti da seama ce frumoasa a fost si este viata ta. Si la final, pentru a nu uita ca si tu esti om, si iubesti.

Aud lucruri de genul: am lasat trecutu-n urma. Am uitat ce-a fost atunci. Acum, nu mai conteaza. Acum traiesc o alta viata! 50% true story. Intr-adevar, poate nu mai conteaza, poate traiesti o alta viata, DAR niciodata nu vei uita! Nu poti afirma ca nu-ti mai aduci aminte cele mai frumoase clipe! Nu poti afirma ca ai uitat momentele care ti-au influentat viata. 2 tipuri de persoane fac astfel de afirmatii: orgoliosii sau ipocritii. Sau, de cele mai multe ori, amandoua la un loc.

Dar…pe de alta parte nu poti sa traiesti din amintiri. Amintirile sunt frumoase, atunci cand momentul de nostalgie este scurt. Sentimentul cand te plimbi pe aleea din dreptul scolii si amintirile parca prind viata, ies din mintea ta si se proiecteaza in elevi si profesori care vin amortiti de somn la scoala este…de vis. Momentul cand treci prin dreptul bancii voastre, si cand te vezi pe tine si pe ea, ca 2 copii indragostiti la primul lor sarut este[…]. Privim fix cu ochii si clipim usor din ei. Banca este tot acolo, dar de data aceasta este inconjurata de-un pustiu mortuar. Pasim incet, pe drumul nostru si un singur lucru ne trece prin minte: suntem condamnati la amintiri!

Nimic nu e frumos daca nu il privesti asa!

                Am refuzat sa vorbesc deschis despre acest subiect pentru ca am considerat ca nu-si va avea rostul. Am promis ca voi tacea si ca-mi voi vedea linistit de viata mea in continuare. Dar vine un moment cand pur si simplu sunt amuzat de unele lucruri care mi se spun.

                Am obisnuit persoanele de-a lungul timpului sa “se simta” in momentul cand postez pe blog. Acum nu ma prea intereseaza cine si cum se simte. Lasand asta la o parte, haideti sa ne gandim putin la urmatorul aspect: in fata ochilor am 2 mere. Unul mare, rosu, frumos, precum cel din Alba ca Zapada, apetisant din momentul in care il privesti. Celalalt, o chestie mica, care pare stricata, batut pe aproape toata suprafata si cu o culoare care nu inspira incredere…ce alegi? EXACT! Acum, realistul de care vorbeam episodul trecut face urmatorul experiment: taie in 2 ambele mere. Ce gaseste in fiecare? In cel frumos gaseste minciuni, sperante desarte, clipe pierdute, sentimente irosite. Pe scurt, un mar stricat de tot. Celalalt? Ei bine, in celalalt gaseste prietenie, iubire, incredere reciproca, respect. Ce alegeti dupa ce va uitati din nou la ele? EXACT! Apoi urmeaza sa gustam din fiecare. Primul, in ciuda aparentelor din interior este plin de amintiri frumoase, de nopti pierdute crezand intr-un scop, de ochi pe care ii privesti indragostit. Pe scurt dulce si apetisant. Celalalt? Plin de sperante desarte, de certuri, de moment greu de trecut peste, de amintiri greu de uitat, de iubiri demult apuse. Pe scurt ingrozitor de acru. Ce alegeti acum? EXACT! Ei bine, dupa “savurarea experimentului” ajungi sa-ti para rau de alegerea facuta. Esti nostalgic ca nu l-ai ales pe cealalt. Iti pare rau ca, desi nimic nu e perfect, era perfect ce ai fi ales. Totodata nu-ti prieste ca l-ai ales pe cel frumos pentru ca se dovedeste ca frumusetea-i trecatoare. Sau, pe caz concret, minunea tine numai 3 zile(luni).

                Concluzia acestui mic experiment. Orice-as fi ales tot nu era bine. Dar tot era mai bine daca alegeam celalalt mar!

Puterea aparentelor

Linistea gandurilor vine printr-un procedeu caracteristic persoanelor sentimentaliste: in scris. Si timpul acorda sansa gandurilor sa se aseze linistite in mintea fiecaruia. Ca o frunza uitata de toamna prin copaci ce pluteste lin si se aseaza pe pamantul rece de ianuarie. Apa trece, pietrele raman. Nu lasa pe maine ce poti face azi. Si dragostea e ca vantul…nu se vede dar se simte. Sunt probabil in mintea fiecarui scriitor permanent. Umbland si colonizand fiecare particica de inspiratie. Iar muzica e doar cireasa de pe tort. Melodia bine aleasa poate naste niste fraze bine puse la punct. Iar tigara amplifica doza de originalitate in transcrierea trairilor.

Negativitatea este pentru oameni slabi. Speranta pentru cei vulnerabili. Restul se bazeaza doar pe o parte componenta a timpului: prezentul. Realistii nu isi pun bazele intr-un viitor indepartat. Ei reusesc sa-si gestioneze actiunile pe termen scurt. Ei nu au incredere in oameni, ca sa aiba de unde sa fie tradati. Ei nu pun suflet, ca sa aiba de unde suferi. Sunt cei, care desi traiesc de pe azi pe maine, traiesc de fapt mult mai bine decat ceilalti. Sunt cei pentru care “scopul scuza mijloacele”. Cei care stiu sa profite atunci cand e nevoie. Cei care se gandesc intai la binele lor, iar mai apoi la binele altora. Pesimistul este o persoana rece. Care nu isi pune bazele in nimic si care de cele mai multe ori are parte de esecuri. Nu este demn de incredere, nu este plin de viata. Este insensibil, deoarece nu crede in dragoste. Este totusi protejat de acest sentiment ce nu poate fi controlat. Optimistul este o persoana calda, plina de viata. Iubeste din toata inima, crede intr-un viitor indelungat, spre deosebire de realist. Este un prieten bun. Poate prea bun uneori. Iubeste poate cu prea mult patos. Este, spre deosebire de restul…o persoana fericita. Pana in momentul in care furtuna se abate asupra lui. Si toata dragostea se transforma in suferinta. Este dezamagit si se inchide in el. Nu mai crede in a doua sansa. Este plin de pesimism acum. Nu mai crede ca poate schimba ceva. Cu timpul, acesta creste, se maturizeaza, acorda mai multa atentie lucrurilor marunte, le gestioneaza, le invarte in asa fel incat sa-i fie bine. Ii e frica de esec. Se transforma intr-un realist, care uita de placerea vietii. Uita momentele in care spunea “te iubesc”. Uita cat de implinit era cand auzea “si eu”. Uita cand se plimba de mana prin oras si simtea ca nu mai avea nevoie de absolut nimic! Uita de fiecare “neata!” si “noapte buna”. Cine-i poate critica pe realisti? Inafara de un biet optimist caruia tocmai i s-a invartit roata.

13 cu noroc!

Da. Nu v-am uitat. Am neglijat platforma putin in ultima vreme. Am vrut sa fac o recapitulare la sfarsitul anului trecut, dar parca, parca…mi-am pierdut pofta de scris. Asta prin “randurile” vietii. Odinioara inspiratia venea din sentimente reci. Paradoxal, ce distruge un lucru, formeaza altul. Asa se formau cuvintele mele. Acum? Acum e 2013. Un numar care pana acum mi-a adus mereu noroc. Si vreau pentru ultima data sa nu ma dezamageasca, pentru ca am nevoie mai mult de el acum ca oricand. Retrospectiva 2012? Cum spune Bartos: scurt si cuprinzator. Un an lung, dar scurt. Frumos, dar urat. Minunat, dar ingrozitor. Eram uimit la sfarsitul acestui an cand ma uitam la pozele de pe Facebook…cate lucruri am facut in 366 de zile! Si cum spuneam mai demult “Cel mai mare regret al meu este ca, desi nu ar trebui sa ai regrete in viata, am atat de multe”, am un singur regret care se ascunde in spatele tuturor momentelor frumoase: ca mi-am ascultat instinctul, ca am avut incredere si ca am gresit. Nu-i nimic, greselile s-au adunat din diferite locuri. Iar acum, le pot face pierdute in spatele unui lucru minunat.

                Am reusit in ultimul moment sa ma trezesc si sa apreciez ce am in viata mea, in loc sa aspir catre ce n-am nevoie. Catre ce nu ma face fericit, catre ce nu merita, catre, catre, catre. De ce nu putem deschide ochii decat aproape cand e prea tarziu? Si sa realizam ca tot ce ne este dat, nu este intamplator. La urma urmei cine s-ar fi gandit la inceputul lui septembrie, ca lucrurile vor decurge asa? Si ca aici se va ajunge? Si ca voi trece prin atatea? Si ca, si ca, si ca…

                Nu vreau sa lungesc postul. Sa vorbesc de campania electorala de acum o luna, de marele sfarsit al lunii sau de cat sunt de dezamagiti bucurestenii ca cerul nu a mai fost atat de luminat pe 31 dec la ora 23:59… Vreau totusi sa va urez tuturor un an in care rabdarea si timpul sa fie din plin, mai ales celor din generatia mea care au cea mai mare nevoie, tot lor le urez, cum imi urez si mie, mult success la BAC, iar dupa aceea un an plin de zambete, de distractie, de iubire, de, de de…

                Iar eu?...Pe langa cele mentionate imi mai doresc un singur lucru: Sa ma pot bucura de toate cele 12 zile de 13 din anul 2013 alaturi de tine! Si-am incalecat pe-o sa, si-asta a fost dorinta mea! Noapte buna!

E liniste!

E liniste...in sfarsit!
Viata merge inainte,
Scopul eu mi l-am gasit,
Intalnindu-te pe tine.

E liniste...si nu ne pasa!
In noi avem sperante vii,
Ca timpul inca ne mai lasa
Copii sa fim pentru o zi.

E liniste...mai e un pas!
Sper ca va dura un pic.
In timpul nostru cel ramas
Rasare totul din nimic.

E liniste...si galagie!
Astazi este despre noi,
Cuvinte scrise-n poezie
Raman pe veci doar pentru voi.

Început

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Cafea, parc, amintire, cartier,
 Telefon, mesaj, zâmbet, film,
 Copil, viață, suflet. Început.

 Speranță, vise, ochi, buze,
 Călătorie, lună, stele, inimă,
 Țigară, cafea, metrou, Tineretului,
 Foc, sentiment, plăcere. Speranță.

 Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,
 Apus, lumină, drum, prevestire,
 Nebun, timid, noapte, nimic,
 Dezamăgire, luptă, sărut. Timp.

 Acum, aici, așa, mereu,
 Lacrimă, adolescență, dragoste, epilog,
 Orgoliu, ambiție, răbdare, încredere,
 Succes, judecată, uitare. Acum.

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Speranță, vise, ochi, buze,

Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,

 Acum, aici, așa, mereu,

Epilog(2)/Scrisoare catre nimeni

Draga cititor,

Scriu aceste randuri ca un epilog. Un epilog care nu are nicio legatura cu primul. Pentru ca sunt 2 „carti” atat de diferite, dar care se termina la fel. Iar daca sfarsitul celei dintai a adus un dram de tristete in sufletul meu, acum, acea farama de sentiment s-a pulverizat printre randurile celei de-a doua. Iar sfarsitul este identic. Singura diferenta este ca acum sunt prea multe sacrificii care trebuie facute pentru a asigura un viitor indepartat...linistit. Nu credeam niciodata ca voi fi nevoit sa renunt la ce iubesc...pentru ca iubesc. Si nu credeam ca voi renunta la lucrurile care ma fac fericit...pentru ca nu ma mai fac.

            Nu credeam ca voi putea vreodata sa invat sa imi ascund sentimentele, sa mint, sa fug de ele...nu credeam ca voi putea vreodata sa ma inchid in mine. In fiecare zi imi doream sa pot sa ma inchid in mine si sa nu ma mai las prada sentimentelor, sa nu mai judec cu ele, sa nu mai actionez cu ele. Acum ca am reusit nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi para rau. Nu stiu ce vreau sa-mi arate aceste cuvinte...Scriind incerc sa-mi raspund la niste intrebari...atat de banale, dar atat de importante. Nu stiu daca ce scriu are coerenta, nu imi pasa. Caut niste raspunsuri care intarzie sa apara. Singurul lucru care ma face sa zambesc in momentul de fata este certitudinea ca vor veni si acele zile care ma vor face fericit.

            Acum incerc sa „citesc” o a treia carte. Si cu teama ajung la concluzia ca atunci cand o voi termina si voi trece la Epilog aceleasi cuvinte vor fi asternute pe platforma blogului unui adolescent pe langa care trece timpul si care desi intelege atat de multe el practic nu intelege nimic.

                                                                                                Cu drag,

                                                                                                            Un trecator prin viata

P.S.: Este primul post de pe acest blog care desi este scris la persoana 1 este obiectiv. Am vrut doar sa para subiectiv(ca toate celelalte). In realitate aceste sentimente nu au fost niciodata traite de mine:)

P.S.2: „Scrisoare catre nimeni” l-am ales ca titlu pentru ca nu astept un raspuns la scrisoare din partea nimanui. „Draga cititor,” am ales-o ca formula de inceput pentru ca este adresata fiecarui cititor.