Dragoste in ritm de hip hop

Nimeni nu poate explica cu adevarat ce este dragostea. Fiecare aduce intotdeauna cate un argument ca sa umple sirul interminabil dar niciodata nu o poti trata printr-un singur cuvant. Dar oare atunci cand inveti sa iubesti, este prea tarziu?

Intr-un cartier care nu se stie cum i se spune traia un pustan, un adolescent abia trecand la cei mai frumosi ani, 15. Vlad il cheama. Parea la prima vedere genul de baiat in banca lui si cuminte, dar aparentele intotdeauna inseala. Anturajul a fost punctul lui de sprijin in ultimii 2 ani, anturaj care l-a ridicat in ochii celorlalti, fiind respectat, si l-a tras in jos in ochii cui nu trebuia.

La un moment dat in cartier s-a mutat o fata care fura ochii tuturor prin frumusetea ei. Si nu era genul de fata care sa profite de lucrul asta. Era fata aceea care doreai sa o iubesti nu pentru cum arata, ci pentru cine era cu adevarat.

El, tupeist din fire, intr-o zi cand a vazut-o afara i-a cerut numarul de telefon. Ea putin rusinata, si parand sa nu ii displaca deloc sugestia, i l-a dat pe loc fara nicio ezitare.

Si asa au inceput sa isi vorbeasca, si vorbeau zilnic cu orele pe telefon, incercand sa se cunoasca amandoi mai bine. El dadea impresia tipului in banca lui, care astepta si apoi vana. Dar in realitate “freca menta” cu toti smecherii cartierului, stand si band toate tipurile de alcool posibile zilnic, facand prostii, deranjand vecinii, dar mai ales fumand. Dar cum sa afle ea toate astea despre el?

Intr-o zi cand era cu gasca pe afara a sunat-o si a vrut sa vada ce face, si daca vroiau amandoi sa iasa impreuna in oras. Fata fara nicio ezitare a spus “Da”. Ceilalti au inceput sa rada si sa spuna “aaa, nebunule, intalnire”, putin ii pasa lui, parea foarte indiferent.

Au iesit asa, pe dupa-amiaza si au stat pana noaptea. Si s-au plimbat unul in bratele celuilalt prin oras. Cand mama fetei a sunat-o si a chemat-o acasa, acesta a condus-o. In fata scarii blocului cand au ajuns, fata i-a multumit ca a condus-o pana acasa, dar baiatul nu a spus nimic. A sarutat-o si a plecat, lasand-o pe ea foarte fericita.

Si asa cateva zile a fost fericita ca il placea pe unul dintre frumosii cartierului, si el de asemeni pe ea.

Intr-o zi a vrut ea sa treaca pe la el, unde era cu gasca, sa ii cunoasca pe restul si sa il vada pe el. Cand a ajuns acolo, l-a vazut pe el, beat mort, stand mai mult de 5 minute incontinuu si sarutandu-se cu alte 2 fete. Se uita si plangea cu niste lacrimi de dezamagire totala. Nu stiu cum, el a intors capul fix in locul unde statea ea si se uita. A vazut-o si a fugit spre ea. Si-a cerut scuze fata de ea, dar atunci ea l-a intrebat “Stii macar cum ma cheama?” si el i-a raspuns “Dar ce conteaza? Ma placi, te plac asta e ceea ce conteaza”. Ea a izbucnit si mai tare in plans si a fugit acasa. I-a dat un mesaj ea. In care scria “Nu meriti sa te plac. Carmen”. Si el nu a reusit sa mai dea de ea, telefonul tinandu-l inchis, afara nemaivazand-o.

Incepuse sa tina cu adevarat la ea, stia cat de mult gresise, dar nu stia cum sa isi repare greseala. De atunci Vlad s-a schimbat total. Nu mai iesea cu gasca, statea mereu in casa, ii disparuse pofta de mancare, parea a fi indragostit pana peste cap. A inceput sa citeasca carti si nu orice fel de carti, carti de dragoste, romantice. Apoi intr-o zi unul din gasca l-a sunat, l-a intrebat ce are, baiatul ascunzand totul a mintit ca e bolnav si ca nu prea are voie sa iasa din casa.

Si asa a stat o luna din vacanta, cu ochii in carti, sperand ca va gasi ceva sa o faca pe ea sa il ierte. Dupa un timp a inceput sa cante rap, si canta frumos. A compus melodii de dragoste, ascunse in calculator unde nu umbla nimeni.

Ea in tot acest timp statea zilnic si plangea, pentru ca tinea la el, dar il ura din tot sufletul. Dar a vrut sa se razbune pe el si s-a combinat cu cel mai bun prieten al lui. Durerea pentru el era prea mare sa poate fi spusa in cuvinte. A inchis ochii si a vrut sa treaca peste ea, peste tot. A crezut la un moment dat ca reusise si a inceput sa iasa din nou cu gasca. Acum iesea si ea cu ei si parea mandra alaturi de noul iubit. Parca un munte s-a abatut asupra lui cand a vazut-o pe ea sarutandu-l. Si a plecat la o terasa, singur. Si a cerut o bere, a cerut 2, a cerut pana nu s-a mai tinut pe picioare. Ajuns acasa, isi face dus si se culca cu gandul la fata ce-o iubeste enorm. Si nu intamplator a visat-o. A visat ca intr-o zi de primavara, cand tristetea unei ierni reci abatute asupra lui va trece si inflorirea copacilor si totodata sperantelor lui va aparea, atunci se vor indragosti din nou.

S-a trezit cu speranta in suflet si totodata fara. Si de atunci baiatul a inceput sa cante. A inceput sa le cante prietenilor, sa ceara o parere si apoi au urmat orele in sir la studio in care facea melodii de-o frumusete iesita din comun. Si toate dedicate unei singure persoane. Intre timp s-a lasat de vechiul viciu, fumatul, de baut si a inceput sa citeasca cat mai multe carti.

Toamna a trecut prea repede si a venit iarna. A vazut-o iar pe ea cu acelasi vechi prieten al lui. Pareau sa se intelega bine, parea ca ea sa tina la el. Asta i-a spulberat orice speranta lui si a blestemat visul ce l-a avut acum ceva vreme. Stia ca nimic din ce visase nu se va intampla, dar iarna trecuse si trecuse cu el suferind, asa cum visase, dar el a omis partea asta a visului.

Peste un timp scurt a vrut sa isi afle destinul si a cautat o astfel de persoana. A gasit o femeie intr-un final, unde s-a dus. Femeia i-a cerut o anumita suma care nu prea isi permitea sa o cheltuie pe destin, dar a facut rost de bani.

Si asa femeia, a vazut in trecutul lui o fata dupa care a suferit, a vazut o schimbare majora in caracter si a vazut un deja-vu care l-ar fi avut. Parea sa fie visul. Dar brusc femeia s-a oprit si el nu stia ce se intamplase. Ea i-a spus ca suferinta din sufletul lui este prea mare pentru o fiinta normala, avea un cadou special primit de la Cel de Sus. Baiatul a cerut sa isi stie si viitorul dar femeia nu vazuse nimic. Dezamagit de banii dati a vrut sa plece si inainte sa iasa pe usa femeia l-a oprit si i-a spus:

-Dragul meu, cand ziua va fi noapte si noaptea va fi zi, atunci pe a ta Cosanzeana o vei gasi!

Nedumerit a stat zile intregi sa descifreze mesajul femeii, dar fara raspuns. Si asa primavara era pe la mijloc si timpul trecea fara ca nimic sa se intample. In schimb succesul lui in lumea muzicii parea sa prinda aripi, o casa de discuri parea sa fie interesata de el, si incepeau sa ii vina bani, dar scoala parea sa fie prima pentru el. In schimb pe 25 mai, de ziua fetei, a vrut sa tina un mic “concert” la scoala, cu cateva melodii de ale lui.

Si statea mai tot timpul pe la studio si canta. Usor usor realizeaza ca ea nu a fost decat o fata din viata lui si ca va gasi alta. Realizeaza ca nu a tinut la ea si ca doar a placut-o.

Ziua in care va canta in fata liceului sau, dar si al fetei se apropia cu pasi repezi. Parea ca persoana ei nu il mai interesa sub nicio forma, intre timp ea se despartise de prietenul lui cel mai bun.

Si iata cum in ziua de 25 mai se trezeste cu unele emotii, dar nu prea mari. Da drumul la televizor si apare stire: “Astazi are loc o eclipsa totala de soare, dupa mai bine de 300 de ani”, baiatul se gandea sa nu ii strice lui tot concertul acel intuneric, dar se pare ca cei de la liceu s-au asigurat ca va fi destula lumina.

A plecat spre liceul, si cand a ajuns a ramas uimit de cata lume il astepta, aplaudandu-l. S-a urcat pe scena si a cantat pe rand cele mai bune lui melodii numite “suflet pierdut”, “anotimp uitat de timp” “ti-am promis” si “n-am stiut”. Ajunsese la cea mai frumoasa melodie care el a compus-o : “oare stii”.

A inceput sa o cante si brusc…soarele dispare de pe cer, luna aparand in fata lui.

In acel moment el ajunsese la refren

“Oare tu ai invatat sa iubesti

Ai invatat ca-ntai trebuie sa daruiesti

Daca nu stii, invata cum

Si-o sa-ajungi la timp cu ea, pe acelasi drum”

Si melodia era pe terminate, ajunsese ultima oara sa cante refrenul. Si atunci o durere de cap il cuprinde si isi aduce aminte de tot. De vis, de cuvintele femeii, de tot ce s-a intamplat. Se uita printre cei de acolo, o vede pe ea. Zambea, dar lacrimile ii curgeau neincetat. Atunci isi aduce aminte: “cand ziua va fi noapte, si noaptea va fi zi” “cand copacii infloresc si sperantele la fel”. Coboara de pe scena si fuge direct la ea. O ia in brate si nu ii mai da drumul. Stia ca femeia avusese dreptate. O priveste pe Carmen in ochi si doar sarutul acoperea perdeaua de lacrimi din partea amandurora. Valul de aplauze completa acea atmosfera de neuitat. Atunci a realizat ca o iubeste, a realizat ca refrenul lui era real. Invatase sa iubeasca, invatase sa daruiasca, iar cei doi au ajuns astfel pe acelasi drum.