Si cerul e din nou innorat. Si vantul din nou bate, iar ploaia pune stapanire asupra pamantului.
E 5 dupa-amiaza, iar eu stau in casa...singurel si citesc lectura de pe vara. Sunt doar eu si cu mine si printre randuri ascult picaturile de apa cum curg pe pervazul geamului si tunetele care rasuna de nicaieri si jocul fulgerelor pe cer. Incepe deja sa imi stea in gat „singuratatea”.
Aud brusc...un zgomot la bucatarie. Imi tremura picioarele...ma duc sa vad ce se intampla. Intru in bucatarie si...vad...dar ce vad...era doar Laika, ii era cam foame.
In momentul acela suna telefonul. Raspund. Era Andrei...ma chema pe la el sa bem un vin de tara. Ii zic ca vin. Pana la el fac o ora. Ajung...bem ce bem pana cand betia se asterne asupra amandurora...atunci realizez ca trebuie sa ma intorc acasa...dar eram atat de beat incat nu prea mai puteam merge drept. Trebuia sa trec printr-un lan de porumb.(Nota: cand scriam acest post aveam pielea de gaina ). Atunci aud cum fosneste ceva acolo...ma sperii si incep sa fug...aud o voce „Ioane Ioane..degeaba fugi Ioane...de mine n-ai sa scapi...”. In momentul acela eram gri la fata si nu stiam cum sa reactionez. Fug ce fug si imi apare in fata un „spiridus” cu o pelerina ce ii acoperea fata...nu am asteptat sa mai spuna ceva „picioarele mele minte nu are”...fugeam ca un disperat pana cand am ajuns la podul dintre satele noastre(al meu si al lui Andrei). In apa vad un taur cu ochii rosii...cu o voce sinistra il aud spunand...”Ioane...Ioane...degeaba fugi tu Ioane...”. Nu stiu daca am fugit in viata mea mai repede cum am fugit atunci...senzatia pe care o aveam ...nu am sa o doresc nimanui. Este acea frica nesimtita...e ceva ce nu poti explica in cuvinte. Ajung intr-un final la poarta lu’ Tanti Nuti. Intru repede in casa si ii cer un pahar cu apa. Acel „spiridus era la poarta...ma „astepta”. Am inchis ochii si nu auzeam decat cainii care latrau incontinuu. Am dormit in seara aceea la Tanti Nuti.
Dimineata ma trezesc...in curte eram ambii caini...morti cu limbile scoase...ca si cand ar fi fost strangulati de catre cineva...sau ceva...Atunci am simtit ca ceva se intamplase cu adevarat si ca betia nu a fost pretext. Dar oare ce? Si de ce eu? Poate 2 intrebari la care nu voi primi raspuns.
(o micuta poveste inspirata dintr-una reala. personajele pot fi diferite...intamplarile sunt aceleasi.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu