Poate ca nu sunt eu un expert in descrieri, mai ales in caracterizari, dar am sa vorbesc asa cum imi place mie: in cuvinte. Oricine are o persoana, care mai mult sau mai putin ii ofera o ‘doza’ de respect mai mare decat celorlalte persoane. Asa am si eu. Cine este ea? Poate ca numele conteaza mai putin acum cat timp ce este ea cu adevarat inseamna multe pentru unii.
Am cunoscut-o acum 7 luni cand trecuse frumoasa vacanta de vara si ne-am intors toti in bancile scolii. Acum in bancile liceului. Ce am apreciat si apreciez in continuare la ea este modul in care poate vedea viata si cum isi poate gestiona timpul. Are timp sa invete la geografie, stie ca dupa-aia trebuie sa se intoarca la latina, trece un ochi miercurea si joia pe rusa…dar iese cu rolele, rade, glumeste cu prietenii, profita la maxim de timpul liber. Dar in momentul in care e serios, e serios! Are uneori momente in care se pierde din fire(sunt foarte rare, dar numai anumite persoane o pot aduce intr-o astfel de stare, poate pentru ca ii si pasa), insa nu este problema pentru ea.
Am invatat in ultimul timp multe de la ea. Am invatat sa las din orgoliu acolo unde nu incape, am invatat sa pun osul la invatat acolo unde trebuie, invat sa imi controlez nervii acolo unde nu isi au rostul, invat sa iubesc…
Am stiut in momentul cand am cunoscut-o ca ea va reusi sa potoleasca orgoliul din mine.Am stiut ca va reusi sa ma puna pe linia de plutire…am stiut ca la un moment dat mai mult sau mai putin ca ma va face fericit.
Este mai speciala decat restul, stier sa se faca unica prin modul ei de a se imbraca, de a merge, de a zambi…de a trai. Este orgolioasa si in acelasi timp glumeata. Incapatanata dar cu o personalitate rar intalnita. A stiut in momente ‘critice’ sa ma trezeasca la realitate, sa imi arate unde sunt, sa ma ajute. A incercat sa fie alaturi de mine, am refuzat in prima faza si am gresit. Acum stiu care au fost intentiile ei si incerc sa imi repar greseala. Am invatat ca nimeni nu e perfect si ca toti incercam sa ne apropiem de imposibil. Am invatat ca viata este ca un trandafir ale carui petele sunt visele si spini realitatile. Am invatat ca mai mult sau mai putin toti suntem egali in lumea asta. Ca nu conteaza ca unul dintre noi stie sa chiuleasca, iar celalalt sa stea sa invete, ca unul fumeaza, unul bea si alti 2 sunt olimpici. Pentru ca desi suntem adolescenti suntem undeva unde nu oricine poate ajunge, iar asta spune multe! Ca daca vrem putem! Ca daca vrem reusim ceea ce ne propunem! Ca daca vrem putem sa fim noi! Asta a reusit ea sa imi demonstreze in tot acest timp si nu intelesesem. Dar acum stiu ce este respectul, il pretuiesc si il folosesc pentru persoanele care merita. Stiu sa dau intai respect si apoi sa il primesc. Stiu ce este munca, o inteleg, incerc sa o folosesc. Stiu cine este ea!
Eu?…Eu sunt un liceean care uneori vrea sa arate mai mult decat poate. Cineva care a pornit de jos, atunci cand nu era nimeni alaturi de el a tacut, a inghitit, a ajuns sus. Am inteles sensul copilariei si adolescentei prea mult si poate ca ma folosesc uneori de ea mai mult decat este cazul. Sunt un incapatanat ‘mai rau decat prevede legea’. Nu sunt usa de biserica cum absolut nimeni nu este. Fiecare cu calitatile si defectele lui. Nu sunt mandru(ca in majoritatea timpului) cand spun ca ma duce capul. Nu destept, dar ma duce capul. Incerc sa ma mobilizez acolo unde trebuie si in orice pun putina ‘caterinca’. Pentru ca nu pot concepe viata fara putin amuzament in orice. Nu pot sa fiu doar serios in anumite situatii pentru ca ma pierd. Nu pot sa traiesc fara zambetul pe buze. Si cand sunt trist incerc sa zambesc, sa trec peste. Si nu o iau ca pe un defect, pentru ca nu este. Sunt orgolios din fire, uneori prea mult, aici gresesc…recunosc. Imi place tot ce inseamna natura de sport, pot sa spun ca ma pasioneaza. Imi place sa scriu foarte mult si poate se observa ca in majoritatea cazurilor aberez si deviez de la subiect. Nu sunt as la chimie, nu ii port pica profei de mate pentru ca ne preda greu si uita ca suntem copii si uneori exagereaza. Nu sunt ipocrit cand spun ca imi place in oarecare masura informatica. Nu voi deveni probabil nici mare progamator, nici medic, dar ma comformez asteptarilor profilului in care ma aflu. Iubesc romana recunosc si daca nu intelegeam o boaba de literatura in generala acum o am la degetul mic. Suport notele mici unde e cazul si incerc sa le indrept. Si asta pentru ca stiu ca pot.
Am defectele mele. Nu sunt mandru si momentan nici nu imi pare rau ca fumez. Mai mult sau mai putin pentru toti fumatorii este un viciu. Am momentele cand un pahar de vin nu strica(nu ne suparam daca e vodka sau whysky). Dar asta e, la un moment dat voi realiza greselile dar nu le voi regreta! Pentru ca eu nu regret nimic din ce fac. Nu traiesc cu ideea ca am gresit, stiu ca asa am vrut si desi nu am procedat corect uneori nu ma intereseaza. Si ce daca iubesc? E un sentiment foarte frumos. Unii spun e prea devreme, de cand dragostea are limite? Sunt mandru de mine ca iubesc, stiu ca iubesc pe cine merita.
Am un frate mic pe care il necajesc, asa e cu fratii mai mari. Dar uneori stau si ma gandesc ca tin la el si las de la mine(chiar daca ma enerveaza peste masura). Si da…celebrii mei nervi. Sunt un tip care se enerveaza foarte repede si deseori scapa 1-2 sau mai multe injuraturi. Sunt momente cand nu mai raspund de actiuni la nervi. Si se simte cafeaua care este bauta zilnic si poate ca nu face bine. Energia din mine nu are limite si oricat de obosit sunt mai am un plus de energie. Dar nu-i nimic pentru ca dorm foarte mult.
Dar stau asa citesc ce-am scris si ma gandesc…oare eu stiu cu adevarat cine sunt? Oare eu constientizez intr-adevar toate caracteristicile mele? Am 2 personalitati. Pentru putine persoane sunt Cristi. Pentru majoritatea sunt “BlaBla”. Si toata lumea stie de ce mi se spune asa. Pentru ca pana acum nu s-a gasit decat o singura persoana care sa imi ghiceasca intentiile, gandurile, sa imi contrazica cuvintele cu argumente mult prea bune si mai ales “sa-mi inchida pliscul”. Destule persoane imi spun ca seman cu Prigoana jnr. Nu vad unde, dar…care e problema? Uneori imi dau seama ca am momente cand ma pierd. Am momente cand ma contrazic singur fara ca macar sa imi dau seama. Imi dau seama pe zi ce trece ca nu sunt cel care credeam. Ca m-am schimbat radical in ultimul timp. Ca un cercel in ureche nu inseamna ca sunt smecher. Ca o tigare in gura nu ma salveaza in anumite momente. Ca un pahar de vin nu ma ajuta cu nimic. Ca un chiul care devine o obisnuita pentru mine nu imi va impune un castig in viitor. Si dupa toate astea totusi vreau sa realizez cu adevarat…cine sunt eu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu