Spiritul nemuritor/ O mandrie ros-albastra!

Un telefon la inceputul saptamanii. “Salut! Mai mergem, are rost sa ne pierdem noaptea?” “Bineinteles ca mergem! Ii sustinem pana la capat!”. Asa a inceput saptamana. Joi dimineata nu se anunta nimic. Glume pe seama scorului, retrairea meciului cu Stuttgart. Pe drum se mergea bara la bara, suporterii aveau fulare legate la oglinzile masinii. Ei credeau in sansa echipei lor. Erau cei 40.000 care nu au vrut sa renunte la biletele lor pe okazii si au mers sa cante si sa-si sustina favoritii.

La intrarea pe stadion sistemul romanesc avea sa-si spuna cuvantul. O coada infernala ca sa se intre in complexul National Arena. La intrarea in incinta stadionului mai rau. Era undeva pe la 21:55. Meciul avea sa inceapa in 10 minute si nimeni nu dorea sa-si petreaca inceputul la coada. Pusi sub presiune poate de tipetele si injuraturile suporterilor, stewarzii au lasat-o mai usor, s-a intrat mult mai repede. Cei cu vicii s-au oprit inainte sa intre in zona tribunelor sa-si fumeze ultima tigara inainte de inceperea meciului. Imnul Europa League suna pe cel mai frumos stadion din Romania. Dar in tribune nu conta asta. In tribune se auzea doar “Lupta Steaua” “Pe ei, pe mama lor!”. Suporterii stelisti sunt renumiti pentru atmosfera pe care o fac. Si Ajax a jucat 120 de minute sub presiunea huiduielilor. Nu neaparat un gest onorant. Dar cum fotbalul nu este niciodata drept, de ce ar avea pic de onoare? Peluzele ragusisera din primele 15 minute. Ele cantau de peste o ora. Dar nu s-au oprit pana la finalul meciului. Tribuna 2 era timida la inceput. Vecina de vis-à-vis a venit la teatru, nu pe stadion. Nu se indurau nici macar sa aplaude. Steaua totusi juca, dar Ajax venise la 0-0 si facea un joc excelent de posesie. In minutul 34 s-a intamplat ceva ce la Steaua se mai intamplase undeva in urma cu 10 ani la un meci cu FC Oradea. Ajax a jucat ca o echipa de curtea scolii si stelistii beneficiau de o lovitura libera indirecta de la vreo 10 metri. Suporterii strigau “Steaua vrem gol!”. Cu totii simteau ca acum era momentul unui gol, ca partida era relansata la 1-0. Mingea impinsa usor pentru Rusescu care…a tras in blocaj! Cu toate astea spiritul ros-albastru simtea ceva. Simtea o seara magica care incepea din piciorul lui Chiriches intr-o diagonala pe pozitie viitoare la Latovlevici, care cu un lob mai frumos decat cele date in trecut de Claudiu Raducanu, il invinge pe Vermeer. Crainicul si tribunele ii scandau numele: Latovlevici pentru 1-0. Steaua arata ca poate lupta pana la capat. Ajax, atacase timid in primele 45 de minute, se vedea, ca episodul Amsterdam nu a fost decat o intamplare. La pauza era 1-0. Tribunele se golisera pe jumatate. Nu plecasera acasa, ci la tigare. Crainicul invita suporterii inca odata sa isi sustina echipa pana la capat. Sa creada in sansa lor. Sa creada in Steaua lor.

                A doua repriza avea sa inceapa. Fiecare suporter percepea timpul altfel. Unii prea repede, altii prea incet. Cei slabi de inima vroiau sa se termine mai repede, nu mai suportau presiunea in care se afla echipa lor. Cei puternici strangeau fularul in mana si exclamau sa-i auda si Mihai Nesu “Sunt fericit! Si ma simt bine!”. Ajax a intrat asa cum a iesit: ca o echipa de Liga 1, de pluton. Totusi, de fiecare data cand aveau mingea, cu toate ca ii huiduiau, suporterilor le statea inima in loc de frica unui gol care putea termina partida. In minutul 60 stadionul a amutit. Toti se pregateau sa inceapa petrecerea unei rasturnari de situatii incredibile, unei repetari de istorie din 2005 cu Valencia. Adi Popa lovise bara. A fost momentul cand Tribuna 2 a explodat! Si a inceput sa cante mai puternic decat cele 2 peluze. Si Chiriches i-a simtit, si a preluat energia pozitia si speranta. Latovlevici a servit de data asta. Ajax a contribuit intr-o respingere. Chiriches venea cu un elan de peste 10 metri. Mingea ii venea pe voleu. Antrenorul lui Ajax parea sa zambeasca ca va suta un fundas central. Dar in 3 secunde avea sa planga. Bara transversala a fost zguduita si mingea i-a rupt vinclu lui Vermeer. Era nebunie si minutul 77.  Stadionul mai avea odata sa amuteasca pana la sfarsitul primelor 90 de minute. Ajax putea sfasia orice speranta ros-albastra in minutul 83. Dar Dumnezeu a fost pentru o seara stelist. Si a pus bara portii in dreptul fericirii olandezilor. Iar meciul avea sa continue cu inca 30 de minute. Cei slabi de inima nu mai puteau privi meciul. Se uitau ori numai la tabela, asteptand sa treaca timpul, ori pur si simplu la ghetele fiecaruia. Asteptau ca aceasta stare de emotie sa treaca. O stare ce greu putea fi tinuta in frau. Totusi inca o tigara ii calma. Steaua alerga, dar cam atat. Ocazii nu au mai fost in prelungiri. Portarul lor, care tot meciul a tras de timp, acum se grabea. Nu mai conta, arbitrul fluierase finalul meciului. Dupa 210 minute Steaua ii era egala lui Ajax. Nimeni nu credea in asta si in ce avea sa vina. Cu toate astea, de-a lungul istoriei, stelistii intotdeauna au reusit la penalty-uri. In ’86, in 2005 si in 2010. Primii bat olandezii. Toti arunca tigara si se intorc in tribune. Stadionul pune presiune ca la inceputul meciului. Nu avea sa fie acum. Era 1-0 Ajax. Rusescu a jucat sters tot meciul. Dar nu conta, pentru ca venise cu gandul sa-i rupa plasa lui Vermeer. Si asa a fost, egalitate. Ajax bate din nou, iar magia Valencia s-a mai simtit odata in tribunele National Arena: apara Tatarusanu. Stalpul de rezistenta rupe si el plasa. Nikolic face 2-1 pentru Steaua. Ajax sub presiunea publicului egaleaza, dar aveau o lovitura in plus fata de adversarii lor. Tanarul Filip a jucat impecabil din minutul 45. Si a facut seara si mai frumoasa echipei lui. Era 3-2 si toti ochii erau atintiti catre duelul Moisander-Tatarusanu. Toata lumea se inchina si se ruga, iar unii strigau de mama focului: “O va da peste!” Iar spiritul ros-albastru avea sa-si mai faca odata simtita prezenta si sa indeplineasca dorinta suporterilor. Stadionul explodase. Exact ca Di Vaio in 2005! Parca era meciul de la Valencia in reluare. Spre punctul cu var avea sa se indrepte calaul olandezilor. Latovlevic batea penalty-ul Stelei. Isi luase un elan mai mare decat Moisander si speriase putin suporterii. Erau cativa care spuneau: “Daca da gol, fugim!”. Si aveau sa fuga toti de mama focului, printre care si eu. Valencia a stat in genunchi in Templul Fotbalului Romanesc. Pe National Arena inca o echipa ingenunchiase. Steaua eliminase Ajax! Era un vacarm absolut. Dar eu nu mai auzeam nimic. Cum de altfel niciun suporter. Pentru cateva secunde timpul s-a oprit in loc. Spiritul ros-albastru se simtea nu numai in sufletele celor 40.000 de oameni care plangeau de fericire, ci si in randul milioanelor ce au vazut meciul de acasa. Chelsea pare o misiune si mai grea. Dar cum poti tu, stelist, acum, sa nu crezi in sansa echipei tale? Cum poti tu, dupa un astfel de meci sa nu te ridici pe gardul pus in jurul gazonului si sa nu strigi cat te tin plamanii: “Bucuresti ale, Bucuresti ale, Steaua Bucuresti!”. Asta am facut si eu!