Un telefon la inceputul saptamanii.
“Salut! Mai mergem, are rost sa ne pierdem noaptea?” “Bineinteles ca mergem! Ii
sustinem pana la capat!”. Asa a inceput saptamana. Joi dimineata nu se anunta
nimic. Glume pe seama scorului, retrairea meciului cu Stuttgart. Pe drum se
mergea bara la bara, suporterii aveau fulare legate la oglinzile masinii. Ei
credeau in sansa echipei lor. Erau cei 40.000 care nu au vrut sa renunte la
biletele lor pe okazii si au mers sa cante si sa-si sustina favoritii.
La intrarea pe stadion sistemul
romanesc avea sa-si spuna cuvantul. O coada infernala ca sa se intre in
complexul National Arena. La intrarea in incinta stadionului mai rau. Era
undeva pe la 21:55. Meciul avea sa inceapa in 10 minute si nimeni nu dorea
sa-si petreaca inceputul la coada. Pusi sub presiune poate de tipetele si
injuraturile suporterilor, stewarzii au lasat-o mai usor, s-a intrat mult mai
repede. Cei cu vicii s-au oprit inainte sa intre in zona tribunelor sa-si
fumeze ultima tigara inainte de inceperea meciului. Imnul Europa League suna pe
cel mai frumos stadion din Romania. Dar in tribune nu conta asta. In tribune se
auzea doar “Lupta Steaua” “Pe ei, pe mama lor!”. Suporterii stelisti sunt
renumiti pentru atmosfera pe care o fac. Si Ajax a jucat 120 de minute sub
presiunea huiduielilor. Nu neaparat un gest onorant. Dar cum fotbalul nu este
niciodata drept, de ce ar avea pic de onoare? Peluzele ragusisera din primele
15 minute. Ele cantau de peste o ora. Dar nu s-au oprit pana la finalul
meciului. Tribuna 2 era timida la inceput. Vecina de vis-à-vis a venit la teatru,
nu pe stadion. Nu se indurau nici macar sa aplaude. Steaua totusi juca, dar
Ajax venise la 0-0 si facea un joc excelent de posesie. In minutul 34 s-a
intamplat ceva ce la Steaua se mai intamplase undeva in urma cu 10 ani la un
meci cu FC Oradea. Ajax a jucat ca o echipa de curtea scolii si stelistii
beneficiau de o lovitura libera indirecta de la vreo 10 metri. Suporterii
strigau “Steaua vrem gol!”. Cu totii simteau ca acum era momentul unui gol, ca
partida era relansata la 1-0. Mingea impinsa usor pentru Rusescu care…a tras in
blocaj! Cu toate astea spiritul ros-albastru simtea ceva. Simtea o seara magica
care incepea din piciorul lui Chiriches intr-o diagonala pe pozitie viitoare la
Latovlevici, care cu un lob mai frumos decat cele date in trecut de Claudiu
Raducanu, il invinge pe Vermeer. Crainicul si tribunele ii scandau numele:
Latovlevici pentru 1-0. Steaua arata ca poate lupta pana la capat. Ajax,
atacase timid in primele 45 de minute, se vedea, ca episodul Amsterdam nu a
fost decat o intamplare. La pauza era 1-0. Tribunele se golisera pe jumatate.
Nu plecasera acasa, ci la tigare. Crainicul invita suporterii inca odata sa isi
sustina echipa pana la capat. Sa creada in sansa lor. Sa creada in Steaua lor.
A doua
repriza avea sa inceapa. Fiecare suporter percepea timpul altfel. Unii prea
repede, altii prea incet. Cei slabi de inima vroiau sa se termine mai repede,
nu mai suportau presiunea in care se afla echipa lor. Cei puternici strangeau
fularul in mana si exclamau sa-i auda si Mihai Nesu “Sunt fericit! Si ma simt
bine!”. Ajax a intrat asa cum a iesit: ca o echipa de Liga 1, de pluton. Totusi,
de fiecare data cand aveau mingea, cu toate ca ii huiduiau, suporterilor le statea inima
in loc de frica unui gol care putea termina partida. In minutul 60 stadionul a
amutit. Toti se pregateau sa inceapa petrecerea unei rasturnari de situatii
incredibile, unei repetari de istorie din 2005 cu Valencia. Adi Popa lovise
bara. A fost momentul cand Tribuna 2 a explodat! Si a inceput sa cante mai
puternic decat cele 2 peluze. Si Chiriches i-a simtit, si a preluat energia
pozitia si speranta. Latovlevici a servit de data asta. Ajax a contribuit
intr-o respingere. Chiriches venea cu un elan de peste 10 metri. Mingea ii
venea pe voleu. Antrenorul lui Ajax parea sa zambeasca ca va suta un fundas
central. Dar in 3 secunde avea sa planga. Bara transversala a fost zguduita si
mingea i-a rupt vinclu lui Vermeer. Era nebunie si minutul 77. Stadionul mai avea odata sa amuteasca pana la
sfarsitul primelor 90 de minute. Ajax putea sfasia orice speranta ros-albastra
in minutul 83. Dar Dumnezeu a fost pentru o seara stelist. Si a pus bara portii
in dreptul fericirii olandezilor. Iar meciul avea sa continue cu inca 30 de
minute. Cei slabi de inima nu mai puteau privi meciul. Se uitau ori numai la
tabela, asteptand sa treaca timpul, ori pur si simplu la ghetele fiecaruia.
Asteptau ca aceasta stare de emotie sa treaca. O stare ce greu putea fi tinuta
in frau. Totusi inca o tigara ii calma. Steaua alerga, dar cam atat. Ocazii nu
au mai fost in prelungiri. Portarul lor, care tot meciul a tras de timp, acum
se grabea. Nu mai conta, arbitrul fluierase finalul meciului. Dupa 210 minute
Steaua ii era egala lui Ajax. Nimeni nu credea in asta si in ce avea sa vina.
Cu toate astea, de-a lungul istoriei, stelistii intotdeauna au reusit la
penalty-uri. In ’86, in 2005 si in 2010. Primii bat olandezii. Toti arunca
tigara si se intorc in tribune. Stadionul pune presiune ca la inceputul
meciului. Nu avea sa fie acum. Era 1-0 Ajax. Rusescu a jucat sters tot meciul.
Dar nu conta, pentru ca venise cu gandul sa-i rupa plasa lui Vermeer. Si asa a
fost, egalitate. Ajax bate din nou, iar magia Valencia s-a mai simtit odata in
tribunele National Arena: apara Tatarusanu. Stalpul de rezistenta rupe si el
plasa. Nikolic face 2-1 pentru Steaua. Ajax sub presiunea publicului egaleaza,
dar aveau o lovitura in plus fata de adversarii lor. Tanarul Filip a jucat
impecabil din minutul 45. Si a facut seara si mai frumoasa echipei lui. Era 3-2
si toti ochii erau atintiti catre duelul Moisander-Tatarusanu. Toata lumea se
inchina si se ruga, iar unii strigau de mama focului: “O va da peste!” Iar spiritul
ros-albastru avea sa-si mai faca odata simtita prezenta si sa indeplineasca
dorinta suporterilor. Stadionul explodase. Exact ca Di Vaio in 2005! Parca era
meciul de la Valencia in reluare. Spre punctul cu var avea sa se indrepte
calaul olandezilor. Latovlevic batea penalty-ul Stelei. Isi luase un elan mai
mare decat Moisander si speriase putin suporterii. Erau cativa care spuneau: “Daca
da gol, fugim!”. Si aveau sa fuga toti de mama focului, printre care si eu.
Valencia a stat in genunchi in Templul Fotbalului Romanesc. Pe National Arena
inca o echipa ingenunchiase. Steaua eliminase Ajax! Era un vacarm absolut. Dar
eu nu mai auzeam nimic. Cum de altfel niciun suporter. Pentru cateva secunde
timpul s-a oprit in loc. Spiritul ros-albastru se simtea nu numai in sufletele
celor 40.000 de oameni care plangeau de fericire, ci si in randul milioanelor
ce au vazut meciul de acasa. Chelsea pare o misiune si mai grea. Dar cum poti
tu, stelist, acum, sa nu crezi in sansa echipei tale? Cum poti tu, dupa un
astfel de meci sa nu te ridici pe gardul pus in jurul gazonului si sa nu strigi
cat te tin plamanii: “Bucuresti ale, Bucuresti ale, Steaua Bucuresti!”. Asta am
facut si eu!
