E liniste!

E liniste...in sfarsit!
Viata merge inainte,
Scopul eu mi l-am gasit,
Intalnindu-te pe tine.

E liniste...si nu ne pasa!
In noi avem sperante vii,
Ca timpul inca ne mai lasa
Copii sa fim pentru o zi.

E liniste...mai e un pas!
Sper ca va dura un pic.
In timpul nostru cel ramas
Rasare totul din nimic.

E liniste...si galagie!
Astazi este despre noi,
Cuvinte scrise-n poezie
Raman pe veci doar pentru voi.

Început

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Cafea, parc, amintire, cartier,
 Telefon, mesaj, zâmbet, film,
 Copil, viață, suflet. Început.

 Speranță, vise, ochi, buze,
 Călătorie, lună, stele, inimă,
 Țigară, cafea, metrou, Tineretului,
 Foc, sentiment, plăcere. Speranță.

 Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,
 Apus, lumină, drum, prevestire,
 Nebun, timid, noapte, nimic,
 Dezamăgire, luptă, sărut. Timp.

 Acum, aici, așa, mereu,
 Lacrimă, adolescență, dragoste, epilog,
 Orgoliu, ambiție, răbdare, încredere,
 Succes, judecată, uitare. Acum.

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Speranță, vise, ochi, buze,

Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,

 Acum, aici, așa, mereu,

Epilog(2)/Scrisoare catre nimeni

Draga cititor,

Scriu aceste randuri ca un epilog. Un epilog care nu are nicio legatura cu primul. Pentru ca sunt 2 „carti” atat de diferite, dar care se termina la fel. Iar daca sfarsitul celei dintai a adus un dram de tristete in sufletul meu, acum, acea farama de sentiment s-a pulverizat printre randurile celei de-a doua. Iar sfarsitul este identic. Singura diferenta este ca acum sunt prea multe sacrificii care trebuie facute pentru a asigura un viitor indepartat...linistit. Nu credeam niciodata ca voi fi nevoit sa renunt la ce iubesc...pentru ca iubesc. Si nu credeam ca voi renunta la lucrurile care ma fac fericit...pentru ca nu ma mai fac.

            Nu credeam ca voi putea vreodata sa invat sa imi ascund sentimentele, sa mint, sa fug de ele...nu credeam ca voi putea vreodata sa ma inchid in mine. In fiecare zi imi doream sa pot sa ma inchid in mine si sa nu ma mai las prada sentimentelor, sa nu mai judec cu ele, sa nu mai actionez cu ele. Acum ca am reusit nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi para rau. Nu stiu ce vreau sa-mi arate aceste cuvinte...Scriind incerc sa-mi raspund la niste intrebari...atat de banale, dar atat de importante. Nu stiu daca ce scriu are coerenta, nu imi pasa. Caut niste raspunsuri care intarzie sa apara. Singurul lucru care ma face sa zambesc in momentul de fata este certitudinea ca vor veni si acele zile care ma vor face fericit.

            Acum incerc sa „citesc” o a treia carte. Si cu teama ajung la concluzia ca atunci cand o voi termina si voi trece la Epilog aceleasi cuvinte vor fi asternute pe platforma blogului unui adolescent pe langa care trece timpul si care desi intelege atat de multe el practic nu intelege nimic.

                                                                                                Cu drag,

                                                                                                            Un trecator prin viata

P.S.: Este primul post de pe acest blog care desi este scris la persoana 1 este obiectiv. Am vrut doar sa para subiectiv(ca toate celelalte). In realitate aceste sentimente nu au fost niciodata traite de mine:)

P.S.2: „Scrisoare catre nimeni” l-am ales ca titlu pentru ca nu astept un raspuns la scrisoare din partea nimanui. „Draga cititor,” am ales-o ca formula de inceput pentru ca este adresata fiecarui cititor.

Treziti-va!

Nici nu stiu cu ce sa incep dragii mei. Am atatea idei in cap incat nu ma pot decide care merita prima data dezbatuta. Generatia Facebook. Te TAMPESTE! Nu mai poti cu ei, sincer, ganditi-va putin, voi, noi, la 14 ani, din cate mai tin eu minte terminam orele pe la 1-2, ajungem acasa, daca aveam vreo tema importanta ceva o scriam, infulecam ceva si cel tarziu la 5 eram afara! Unii cu cheia de gat, cu 3310-le in buzunar in caz ca ne suna mama sa avem totusi de pe ce sa-i raspundem. Astia am fost noi.

Ei. Se trezesc la 6:30. Isi dau check-in cand sunt pe WC „la cafeluta”. Ajung la liceu la 7:30 dau check-in. Pana la 1 cand ies mai dau 3 check-in-uri si mai adauga 2-3 poze. Cand ajung acasa isi schimba fotografia de profil...cu aceeasi. Astia sunt aia un pic mai simtiti. Aialalti sunt si mai si. Isi dau share la poze cu mesajul „click si like”. Sunt total bulversat. Unde este mandria de a avea 1472 de like-uri la o poza in baie, unde ti se vede mopul, daca te chinui o gasesc si pe ma-ta prin poza facand curat, iar tu esti intr-un maieu patat cu ulei de la cartofi prajiti si faci poza cu blitz cand e ditamai lumina in incapere!?

Generatia smartphone. Nu sunt contra lor, Doamne fereste, am si eu. Diferenta e urmatoarea: Azi apare Nexus...mama il cumpar tre’sa strang bani. Peste 2 luni pui mana pe el. Intr-o saptamana apare S3. Iti vinzi telefonul pe okazii ca deja ti se pare un jaf. Iti iei S3. Intr-o luna apare Iphone 5. Si lista sigur va continua. Cred ca generatia asta ar fi fericita daca s-ar inventa un telefon care da check-in-uri atunci cand se aseaza intr-o cafenea, daca face vreo poza cand i-a facut ma-sa ciorba si sa le arate tuturor cat de „yummy” e si tot asa. Si nu realizeaza cat de idioti sunt. Facebook-ul e o metoda atat de inteligenta de verificare. Nu de catre prieteni neaparat, de catre oricine! Iti limitezi singur libertatea cu Facebook-ul. Si aia de sus, cu totii stiu asta. Au reusit sa prosteasca lumea, oferind „libertate”, cand ei fac fix pe dos! Si nimeni nu realizeaza asta.

Ma uit la fratii nostrii. Stau in casa toata ziua! Acum, intr-un al 15-lea ceas mai iese si al meu putin pe-afara. In rest se joaca toate cacaturile de jocuri posibile. Ei socializeaza si se distreaza...online. Noi jucam ascunselea, leapsea si toate tipurile de jocuri posibile afara. Noi nu rezistam 5 minute in casa si plangeam cand mama ne striga si ne chema de-afara. Ei sunt generatia cu 700 de prieteni pe Facebook si 5 prieteni in realitate. Dar acum numerele nu mai sunt ca la „Portocalele” sau „Turnutele”, acum se bazeaza pe prieteni pe Facebook, like-uri si share-uri la poze...Generatia care socializeaza „cel mai mult”, dar in realitate nu socializeaza aproape deloc. Sunt incapabili sa-si sustina un punct de vedere cu propria voce si prefera sa-si scrie pe Mess „cf?” „bn, u?” si aici la abrevierile de genul lista continua. Vorba unui bun prieten, in curand vor scrie doar prima litera a cuvantului si conversatiile lor vor fi ceva de genul „s c f e a v d l s”...

Treziti-va oameni buni! Va implor. Nu e prea tarziu. Va tampiti pe zi ce trece. O sa ajungeti presul de sters al alora de sus. O sa fiti cel mai usor de manipulat. Se vor juca cu mintile voastre fara sa va dati seama. Deja o fac...

 Dar cine sunt eu sa va judec...pentru ca voi excludeti lumea „proasta”, lumea fara prieteni multi pe Facebook, fara destule like-uri, etc. In realitate nici nu realizati cat de singuratici sunteti de fapt, iar noi, cei „respinsi” din lumea voastra, cat de apropiati suntem intre noi si cat de multi prieteni avem. Cugetati!

Adio...dar raman cu tine!

            Sunt lucruri pe care nici noi nu le putem intelege. Pentru ca sunt mult prea greu de inteles pentru noi. Si fara sa conteze daca le doresti sau nu...trebuie sa le iei ca atare si sa le accepti. Sunt momente cand trebuie sa demonstrezi ca nu esti las cu tine insuti, sa pui piciorul in prag si sa mai scrii o pagina din viata ta. O pagina care poate nu va contine ce e in spate, care poate nu va contine trecutul, dar...o pagina care TREBUIE scrisa. Timpul nu sta deloc. Pentru mine timpul deja este un lait-motiv. Ma leg de el in majoritatea postarilor. Asta pentru ca este indispensabil omului. Iti doresti sa faci timpul sa mearga mai incet atunci cand esti fericit, mai repede cand esti in depresie, dar mai mult ca orice...uneori iti doresti sa dai timpul inapoi! Cum ar fi fost daca? Una dintre cele mai irelevante intrebari puse de omenire!

            Poate ca acest pseudonim al lui Dumnezeu, „soarta”...poate chiar exista. Poate chiar a fost scrisa de catre cineva la un moment dat. Aristotel daca a stiut a tinut pentru el. Moise la fel. Iisus in schimb ne-a indemnat mereu la un lucru: aveti credinta! Poate asta este si cheia succesului: increderea intr-o zi mai buna, increderea intr-un soare iesit dintre nori...increderea intr-un sentiment poate odata, intr-un alt TIMP, impartasit.

            Acum...stai pe balcon noaptea si fumezi o tigara. Si iti doresti un singur lucru: sa te bagi in pat sa adormi, iar maine dimineata cand te trezesti sa-ti dai seama ca tot ce-a fost pana acum...a fost decat un vis. Ca nimic nu a fost real...Ca toate sunt la fel ca la inceput si sa zambesti.

            Dar nu poti face asta...si cu un ochi plangi si spui „Adio...”. Dar cu celalalt zambesti. Si cu acelasi glas spui „ ...dar raman cu tine!”. Pentru ca desi e „adio” stii foarte bine ca nu vei uita niciodata cele mai frumoase amintiri.

P.S.: Imi doresc ca acest post sa fie ultimul despre subiecte de genul(pentru o perioada). Ma voi intoarce cat de curand cu un alt tip de post. Pana atunci va doresc sa aveti credinta, incredere in scopurile propuse. Macar voi! Noapte buna!

Lucruri simple

Pe care mereu le complic. Lucruri care imi tulbura mintea, nu ma lasa sa fiu linistit, nu mai pot dormi din cauza lor, nu mai pot sta relaxat la o bere si la o tigara. Lucruri de care nu pot scapa...!

            E greu sa-ti faci ordine in propriile ganduri si sa ajungi la concluzia ca din 3 „lucruri” pe care le poti alege...niciunul nu iti convine, niciunul nu te avantajeaza, pe niciunul nu-l vrei! Si stai si te gandesti din 3 rele, care e ala mai mic. Si-asa trec zilele una cate una si nu ajungi la nicio concluzie. Prietenii nu stiu, dar nici nu te pot ajuta. La urma urmei...e lupta ta, nu a lor. Nu le poti cere ajutorul pentru ca, asa cum tu esti bulversat, asa ar fi si ei.

            Si singurul caruia ii poti cere ajutorul esti...TU! Asa ca am gasit un spatiu in minte ca sa-mi pot linisti gandurile, sa-mi regasesc 2-3 cuvinte, si sa vin aici, in locul unde ma retrag atunci cand nostalgia ma cuprinde, atunci cand sunt plin de nervi sau atunci cand vreau sa rad putin de ce mai face Becali pe la Steaua:).

            E gresit cum gandesc, dar daca as putea sa dau timpul inapoi multe as schimba. „Cel mai mare regret al meu e ca, desi in viata nu trebuie sa ai regrete, am atat de multe” spuneam chiar eu acum putina vreme. Am dat ieri de o poza, care m-a facut sa ma gandesc cat de fericit eram acum 3-4 ani. Ce lipsit de probleme eram atunci! Si mi-as dori sa traiesc acele clipe din nou. Sa stau la un 3 in 1 in locul unde ne-am format ca grup, sa ma duc acasa si ma sune cineva, caruia i-am pierdut din pacate numarul si sa-mi spuna „Cristi, vii pe la mine sa vedem un film?”. Pentru ca atunci as stii ca „soarta” unui intreg anturaj n-ar sta pe un fir de ata ce se pregateste timpul sa il taie. Atunci as stii ca prietenia, pe care acum mi-o doresc din toata inima sa revina asa cum era, ar fi fost exact cum ar trebui sa fie.

            Timpul nu-l pot da inapoi sa schimb ceva din trecut. Avantajul meu este ca pot schimba ceva din viitor. Am doar o mica problema...ca nu pot alege decat din 3 chestii. Pe toate le doresc si pe niciuna. Si-am ajuns la acelasi lucru de la care am plecat. Se formeaza practic un ciclu. Care se invarte in capul meu si nu-mi da pace de atata timp!

Let's gROw together!

I’ve made a little time before I’ll start working(cause even if I’m at Moeciu, my relaxing is limited), to speak a little bit about last 2 weeks from July.

gROw. That’s how they presented the project in our highschool 3 months ago. Wtf is that? A project for the 11^th and 12^th grade students. Guys, are we going? Yeah, why not? Personally, I stayed and think about if I’ll go or not, cause I’d expected 2 trainers from different countries come to us, talk in English for 4 hours per session, and me stay in my desk and sleep. It wasn’t like that at all!

Him? A 22 years boy from Quebec. It’s sure that we will remember him when he was doing his ‘energizers’ with us. Her? A cute 19 years girl from South Korea.

I was impressed about the sessions. We actually learned how to learn. By interactive lessons. We made friends, made teams, told our viewpoint when we spoke about values, debate the problems that are in European Parliament, was completely honest when we’ve spoken about our role models in life, laughing when Charles made his energizers with “I have a seed in my hand”, and was totally impressed at the final session when we “saw” the future through our closed eyes.

Between sessions we showed our new 2 friends how Romanian people have fun. And we were to LaserMaxX, pool, air hockey or saw a movie at Movieplex. Or just stayed on a pub and drink a beer.

In their last weekend in Romania, we get into 445 and went for 3 days to Snagov for a weekend that we’ll probably remember all of us. Min Gi, indeed, is an Olympic champion at games. I’ve never met a person who knows so many games. Now, Charles probably appreciate 100% a warm bed from an apartement(cause he barely slept). We saw both sunrises, we ate noodles(never do that again!), lived in a forest, but stayed together!

Now, words could come without an end. But it doesn’t matter anymore. We remain with our memories from pictures, and our promises that our ways will cross again one day!

P.S.1: I tried my best to write as correct as I could, cause my English grammar sucks. So, Marian, don’t try to be smart with me, cause you will not impress nobody at all, and I won’t post your comments.

P.S.2: Now, at the end, after all sessions, after all our time spent together, I have 1 more promise to make: I’m gonna show you how great I am!

Cat de departe...

...sa fugim? Sa fugim si sa nu ne mai uitam in spatele nostru. Sa plecam pe o insula pustie unde sa nu stie nimeni de noi si sa stam pe plaja cu briza suflandu-ne in fata, in timp ce ne gandim de ce am plecat...de ce am fugit?...de cine, de ce? Pentru ce? Si ce castig daca fug in loc sa lupt? In loc sa ignor ce merita sa fie ignorat si sa iubesc ce merita sa fie iubit...nu ma pot intelege. Nu stiu de ce imi place sa gresesc. Si totusi o fac. Fara sa tin cont de sfatul venit de la acea persoana care are o singura dorinta in inima: sa-mi fie alaturi. Sa ma faca sa ma simt iubit...sa ma faca fericit. Si stau pe balcon noaptea si ma gandesc la toate astea. Si regret, dar imi mentin decizia. Si prefer sa fiu Gica Contra. Stiu ca sunt absurd, dar asa am decis ca vreau. Stiu ca nu e bine, dar nu vreau sa te ascult. Vreau sa fac ca mine. Si daca pierd nu ma intereseaza. Intr-o zi imi voi regreta alegerea si sper ca atunci in ziua aia care nu stiu cand va veni, voi avea puterea sa ma duc in fata ei si sa ii spun: Iarta.ma. Am gresit. Ai avut dreptate...

-Alo...prietene, trezeste-te! Amandoi stim ca nu se va intampla asta.

-Dar totusi cred ca intr-o zi soarele imi va zambi si mie.

-Eu zic ca mai bine pleci pe insula aia...

Unchanged memory

Nu am nevoie in viata asta sa fiu milionar, sa apar la stiri in fiecare seara, sa mi se ia in fiecare dimineata la cafea interviuri de la diferite posturi de televiziune. Nu am nevoie sa stie lumea cum ma cheama, nu am nevoie sa ma opreasca lumea pe strada si sa imi spuna: „Hei, te-am vazut ieri la TVR2, sunteti foarte tari, tineti-o asa in continuare!”. Nu trebuie sa stie lumea ca mie in viata de zi cu zi imi place sa fiu voluntar, sa fac lucruri pe care altii le-ar ignora, pentru ca le este prea lene sa se dea jos din pat, sa lase laptop-ul din brate, sa inchida facebook-ul. Nu am nevoie sa fiu chemat sa vorbesc acolo unde nu imi este locul, acolo unde de drept nu am ce cauta si sa ma dau mare cu un discurs lucrat pe care nu il asculta nimeni. Prefer sa raman in umbra si sa nu fiu aplaudat nici pentru vorbele mele, nici pentru munca mea. Pentru ca nu muncesc ca sa fiu ovationat, nu muncesc ca sa primesc diplome, nu muncesc pentru bani. MUNCESC PENTRU MINE!

In locul unui microfon indreptat spre mine, prefer o bere rece indreptata de prietenii mei in cinstea noastra. In cinstea lucrurilor facute de noi in 3 ani de zile. In cinstea increderii castigate, in cinstea amintirilor ce vor ramane pentru totdeauna, in cinstea vietii de liceu. Zilele s-au scurs si niciunul dintre noi inca nu constientizeaza ca ne mai asteapta doar un an de petrecut impreuna. Vom porni fiecare pe drumul lui. Si ne vom aduce aminte cand unul urla la celalalt „Asculta-ma, fa asa ca e mai bine”. Ne vom aduce aminte de sfaturile date intre noi. Ne vom aduce aminte de poza de grup in care unul se stramba, unul radea, unul vorbea la telefon si altul zambea pentru ca stia ca se va uita la poza asta peste 10 ani si nu va spune „Adio, dragi prieteni”, ci ii va suna sa ii cheme la o tigara.

Si ne vom aduce aminte intotdeauna de momentele cand ne certam, cand ne intorceam spatele, cand nu ne raspundeam la telefon. Pentru ca ne vom aduce aminte ca a doua zi radeam impreuna la aceeasi masa.

            Acum, stim ca vine un moment greu din viata noastra. Stim ca a sosit clipa cand trebuie sa fim alaturi cel mai mult unul altuia. Stim ca desi se va termina, poate va incepe totul. Stim ca peste 10 ani, cand ne vom uita printre lacrimi la poza noastra, ne vom aduce aminte de toate clipele petrecute impreuna. Si mai stim, ca daca vom auzi telefonul sunand, vom vedea un numar necunoscut si vom raspunde, in cealalta parte a apelului va fi o voce cunoscuta care ne va spune:”Buna Cristi, am vorbit cu toti. La 15:30 ne vedem la 34!” 

Cu de toate!

                Eram la mine pe blog zilele trecute(ca daca nu-l mai citeste nimeni, macar eu sa ma mai uit peste postari) si vedeam pur si simplu acum 2 ani cum gaseam atat de usor cuvinte sa aberez odata la cateva zile(maxim o saptamana!). Acum, am crescut, si imi pierd pe zi ce trece aceasta abilitate(sau nu!). Scriam despre iubire, dezamagire, ura, tristete, caterinca, critica, vreme, muzica, sport, povestiri, orice! Tot acum cateva zile am realizat ca luna trecuta, in aprilie, “A fost odata un blog” implinise 2 ani. M-a interesat atat de mult incat am uitat. Sau poate odata cu maturizarea astfel de lucruri sunt irelevante.

                Tot asa aveam postari in care va povesteam ce mai fac eu pe la scoala, in timpul liber… Ei bine, stiti nu stiti, TVR 2 difuzeaza de luni pana vineri de la ora 16:00 la 17:00 emisiunea TV BAC, sectiile matematica, romana si biologie. Si cum nu se putea altfel, am reusit sa ma strecor si eu in emisiune la sectia de romana impreuna cu colegii mei. In timpul unei filmari am cerut sa imi pun telefonul la incarcat. Dupa ce-am terminat emisiunea si am parasit platoul am avut o trezire de moment, telefonul! Cand m-am intors, bunul roman ce a facut? L-a luat si a disparut cu el! Este inadmisibil sa se intample asa ceva in conditiile in care eu nu i-am deranjat cu absolut nimic, din contra ce fac eu se numeste munca voluntara. Deci, pe scurt, eu vin acolo in timpul meu liber si ajung sa mi se fure telefonul. Nu ii judec pe toti angajatii televiziunii, Doamne fereste! Il judec pe nesimtitul care a facut asta. In seara cand s-a intamplat asta eram efectiv fara cuvinte. Cum poti ma sa faci asa ceva!? Nu lucrez nici pe salariu mai mare ca tine, nu lucrez nici pe santier cu tarani! Lucrez si in acelasi timp LUCREZI intr-o televiziune nesimtitule. Nu ma intereseaza cate facultati ai peste mine(daca ai vreuna), nu ma intereseaza cati ani ai, pentru astfel de persoana respectul meu e 0. Sa te speli pe cap cu telefonul si sa se intoarca roata intr-o zi la tine!

                Trecem peste… Domn’le, am impresia ca ma cauta relele in perioada asta. Nu mai pot sa am incredere nici macar in prietenii mei. Daca vorbeam in postul trecut de prieteni care nu le pot avea pe toate bune, ei uite ca am gasit un exemplu pentru un prieten care le poate avea pe toate…rele! Fals, ipocrit, nesimtit, fara scrupule, mincinos si cred ca lista poate continua ca nu imi mai vin idei pe moment de caracterizare. Si cum am dreptul de a judecata pe cine vreau, de data asta o sa ma abtin sa judec mai mult. Pentru ca ar insemna sa acord atentie. Iar persoana nu o merita. Un singur lucru doresc acolo, undeva, ca acest mod de comportament sa se rasfranga de-a lungul vietii asupra prietenilor tai, sa ai si TU parte de asa ceva, sa vezi cum e, sa iti para rau ca s-a intors roata, sa regreti cand va fi prea tarziu! Punct si inchei si subiectul asta!

                Si daca tot postul am criticat vreau sa mai critic ceva. Fotbalul romanesc! Nu stiu daca il pot numi fotbal, fotbalul este sportul rege, fotbalul este un sport care se joaca PE TEREN, nu la FRF, LPF, DNA sau TAS. Ma uit la patroni:

1. Muresan&Paszkany: critica arbitrajul, considera ca sunt furati, cer 3-0 la masa verde cu “U” Cluj(o prezentare succinta: Bornescu l-a luat la bataie pe fundasul CFR-ului, Cadu, dupa exprimarea bucuriei jucatorului in momentul inscrierii golului din penalty de 1-0 in fata fanilor de la “U” Cluj, considerand-o aroganta. Arbitrul a oprit meciul in min.27, decizia a fost rejucarea meciului)
2. Porumboiu: critica arbitrajul romanesc, cere arbitrii straini, dar cand acestia vin fac gafe monumentale si…bineinteles, ii critica si pe acestia!
3. Becali: Becali asta, are noroc ca Stoichita face numai cum vrea patronul si ii iese aproape de fiecare data. 5 victorii in 6 meciuri, sanse matematice la titlu, dar foarte posibile la tur preliminar UCL. Acesta isi critica mai mult jucatorii si lasa arbitrajul de o parte
4. Borcea: Omul acesta nu are ce cauta in fotbal. Este lipsit de orice scrupula cand cere TAS-ului cedarea celor 6 puncte din dubla cu Vaslui pe motiv ca M. Constantin nu era eligibil de joc.

                Si lista poate continua…ideea de baza e ca acesti oameni, recunosc indirect efectiv! ca echipele lor nu sunt in stare sa castige campionatul pe teren! Si incearca sa il castige in alte moduri. Dupa Italia, Romania mi se pare al doilea campionat la nivel mondial unde nu trebuie sa pui niciun meci la pariuri pentru ca nu este sigur.

Si cum am terminat critica, succint termin si acest post: Tezele au inceput, Doamne ajuta sa luam note bune, mediile se asteapta sa fie incheiate, clasa a 12-a bate la usa mea, BAC-ul foloseste soneria, iar varsta de 18 ani se apropie din ce in ce mai repede!

In concluzie…

Toate cele bune,

Cristian Ianculescu

Cine-mi sunt prieteni?

Cand spui prieten te gandesti la o persoana in care poti avea deplina incredere, care iti este alaturi si la bine, si la rau. GRESIT! Din punctul meu de vedere prietenii sunt de mai multe categorii:

1)Prieteni cu care iesi la bere

2)Prieteni cu care te duci pe stadion

3)Prieteni cu care nu faci nimic altceva decat sa te injuri cu ei pana ce unul din voi nu mai gaseste o alta injuratura

4)Prieteni cu care faci misto de altii

5)Prieteni carora le ceri intotdeauna Iphone-ul sa te joci Temple Run

6)Prieteni carora le ceri intotdeauna telefonul sa te joci Fruit Ninja sau orice alt joc pentru Android

7)Prieteni carora le ceri tema la mate in fiecare zi(mersi Oltene:D)

8)Prieteni care iti repara calculatorul

9)Prieteni care iti dau mereu o tigara cand nu ai

10)Prieteni care iti dau mereu 1 leu chiar daca stiu ca ai

Si aici intervin si genul de prieteni...

*cu care te duci la cumparaturi

*cu care stai noatea pe telefon pana la 4 dimineata…

*pe care ii faci sa zambeasca mereu atunci cand au cea mai mare nevoie

*care daca ai uitat sa ii inviti la ziua ta nu se supara si trec peste

*pe care daca i-ai dezamagit, te iarta

*pe care daca i-ai mintit, uita

*pe care daca ii iubesti…te iubesc si ei:) 

Probabil(zic eu) ca inca nu s-a inventat prietenul care sa le indeplineasca pe toate fara sa aiba vreo remuscare. Dar, stiti voi, nimic nu e perfect, totul tinde catre acest concept dar niciodata nu va putea fi atins.

Prietenii mei sunt toti “de alta natura”, dar ma simt mandru sa ii am(pe majoritatea). De unii, ce sa zic, sincer sunt dezamagit. Dar in viata nu le poti avea pe toate. Cand cineva este de nerecunoscut nu poti face nimic. Cand cineva pe care il consideri prieten nu se comporta ca atare nu-l poti invinovati, e alegerea lui, nu e obligat sa faca nimic. Dar asa ajung sa ma intreb…oare cine-mi sunt prieteni?

Prietenie si altele...

            Sunt unele momente in viata cand iti pui intrebarea: oare merita? Sunt acele momente cand te uiti in jurul tau si vezi ca esti inconjurat de...ipocrizie. Acele momente cand iti pui intrebarea daca iti cunosti sau nu prietenii, daca stii sau nu cu cine ai de a face. Iar cel mai dezamagitor este sa ajungi la concluzia ca de fapt nu iti cunosti prietenii.

            Increderea poate dura ani de zile sa fie castigata, dar ii trebuie doar un moment ca sa se piarda. Si uneori nu se mai intoarce. Pentru ca o vorba din popor zice „Cine o face odata, o poate face si a doua oara”. Si vii cu intrebarea „merita sa risti?”. Pentru ce?

            Stateam si ma gandeam zilele astea cat de adevarata e o alta vorba din popor: „Roata se intoarce!”. Ei bine, da, roata chiar se intoarce. Azi esti sus, maine esti jos. Azi ai incredere, maine...maine nu mai ai incredere.

            O prietenie, dupa minimile mele cunostinte generale este bazata pe RECIPROCITATE(bineinteles, pe langa asta, o prietenie este bazata intotdeuna pe un interes comun). Iti ofer incredere, imi oferi incredere. Daca nu ai ce face cu increderea mea spune-mi, dar nu ma lasa sa capat incredere in tine, ca apoi sa o pierzi. Pentru ca nu foarte multe persoane sunt in stare sa recastige increderea odata pierduta. Si nu stiu daca esti in stare sa spargi gheata...

            Asta ar fi prima parte a postului

            In a 2-a parte a postului as vrea sa ma leg de cei care sunt platiti sa manance rahat la TV. Dupa meciul Stelei din Europa, cu Twente, Sport.ro pune pe ecran sa vada toata suflarea Romaniei ca „Tatarusanu e noul Banel”. In primul si in primul rand, nu poti compara un portar cu un fundas. In al doilea rand, Banel si-a dat autogol, Tatarusanu nu. In al treilea rand, Banel a fost bou si a incercat sa dea pasa fara sa se uite la minge, iar Tatarusanu a alunecat pe un gazon ud. Daca Tatarusanu trebuie criticat, sa fie pentru gafa din tur, pentru plasament prost. Si chiar si asa, voi, Sport.ro, l-ati ridicat in slavi pe Tatarusanu acum 1 sezon, in meciul cu Grasshopper cand ziceati, citez:”APARA TATARUSANU! TATARUSANU NE CALIFICA IN GRUPELE E.L.”. Dragii mei, acum il criticati? Sunteti precum vantul...

            De fapt, ma gandesc eu asa mai bine, probabil ca sunteti de acord cu domnul Becali. Nu vreti dvs. sa va ocupati de transferurile de la Steaua si chiar de antrenamentele acestora, si chiar daca asta va e meseria, sa nu mai faceti in direct cu ou si cu otet un om care a gresit, ca...ghiciti ce...TOT OMUL!? Inainte sa criticati un om, criticati toata echipa, pentru ca daca Steaua juca fotbal, batea cu 2-1 si se califica. Dar singura ocazie mare a Stelei a fost in repriza a 2-a la sutul lui Nikolic deviat de Mihaylov in corner. ATAT. Steaua n-a aratat nimic in retur. Dar voi criticati doar gafa de portar. Si daca nu era gafa cat era scorul? 0-0, cu ce dracu’ va incalzeste? Incercati sa criticati, daca tot o faceti, un „intreg”, o echipa, nu un jucator. Calificarea nu a fost pierduta pe mana lui Tatarusanu!

            Nu ii iau apararea jucatorului, dar mi-e scarba de modul in care televiziunile abordeaza problema. Cum se schimba de la o zi la alta, si cum isi schimba parerile atat de usor cand vine vorba de o gafa.

            Pe blog, incep sa apara panze de paianjen. Am inceput sa scriu articole pentru un site, am inceput sa invat pe la mate, si nu mai am timp sa mai trec si pe-aici, ca dovada, am un post pe luna, de unde aveam 1 pe saptamana. Voi incerca sa trec mai des sa mai las o parere si aici.

            Pana atunci mai am doar 2 chestii sa va spun care sunt cat se paote de adevarate: „People never change, everybody lies!”. Noapte buna dragii mei!

Libertate!

 Acolo sus în cer Dumnezeul nostru plânge,

 Aici jos România sistematic se distruge.

 Ne blamați pe toți că suntem huligani

 Ce vreți să mai facem când vă bateți joc de noi de atâția ani?!

 '"Fără violenţă'' este mesajul bătrânilor,

 Singura soluție fiind ruperea capetelor porcilor

 Care ne fură și se fac că ne ajută doar să ne câștige votul

 N-o să se oprească până nu dispărem cu totul.

 Mass-media încearcă să ne manipuleze

 În timp ce România începe să sângereze

 Dedic pentru ei o parte din cuvântul manipulare

 Băgați în pământ toate aceste fiare

 Se așteaptă de la noi la adulare

 Până îi trimitem pe toți la decapitare 

 Sau le sărim cu toții la jugulare.

 

 Vrem o viață mai bună pentru familiile noastre,

 În timp ce voi vreți să umpleți buzunarele voastre

 Nu vă pasă că ne faceți toate zilele nefaste.

 În timp ce oameni sunt bătuți fără motiv la Universitate

 Vă pregătiți vacanțele în străinătate.

 Nu plecăm din stradă până nu ne dați țara 'napoi

 Noi deja vă declarăm tuturor război.

 Ridicați-vă fraților să-i facem să dispară

 Până nu dispare de pe hartă întreagă țara

 Suflarea românească n-o să moară niciodată

 Ei n-o să ne cumpere oricât ne-ar fi mândria de decimată!

Scrisa de Marian Barba                                                                                                                                             http://www.facebook.com/Marian1123

Din nou!

A trecut ceva vreme de cand n-am mai scris un post pe-aici. Inainte sa-mi „astern” gandurile vreau sa va urez tuturor sa aveti parte de o „Apocalipsa fericita”, ca cica vezi Doamne anu’ asta murim. Lasand gluma la o parte sa aveti un 2012 fericit si va doresc sa va depasiti „target”-urile propuse anul acesta.

            Stateam asa si ma gandeam zilele astea in ce fel de lume imi duc eu traiul zi de zi. Este inacceptabil sa ai atatea „arfe” fata de anumite persoane, cand nu-ti permite, nu doar propria persoana, cat si statutul tau. Si totusi arfe la tot pasul, iar daca ma iau de lume dupa pic eu vinovat. Si cine stie Doamne fereste daca ma apuc sa deschid gura ma trezesc ca am persoane pe constiinta toata viata din diferite motive. Ca aici traim, intr-o astfel de lume. Unde suntem criticati inainte ca fiecare sa se critice pe el insusi. Dar cand ma gandesc la chestiile astea pur si simplu ma bufneste rasul. Mi-am promis ca voi incepe sa nu ma mai incarc cu toti tampitii de pe lumea asta, si imi doresc sa ma tin de promisiune.

            Ce simpla era viata cand aveam toti 10 ani. Fara griji, eram toti prieteni intre noi, n-aveam o treaba cu lumea, era totul...perfect. Acum cei mai buni prieteni se cearta zilnic, unele persoane sunt doar pur si simplu suferite de catre cei din jur, habar n-am sincer din ce motiv inca sunt acceptate, voi incerca sa-mi raspund si la aceasta intrebare. Asa se face...scrum totul!:)

            Dar stau si ma gandesc la chestia asta cu prietenia. Cand nu poti citi un om, cand nu-ti poti da seama ce intentii are, ce sentimente are...cum iti poti da seama daca aceasta granita a prieteniei a fost trecuta sau nu? Azi sunteti cei mai fericiti, maine nu vorbiti, poimaine abia va bagati in seama, iar raspoimaine din nou sunteti fericiti. Mi-e greu sa-mi pot da seama de ceva din toata...”tarasenia” asta. Am ajuns din nou la concluzia ca o prietenie intre un baiat si o fata nu exista. Pardon, gresesc, exista, dar intotdeauna unul dintre ei va vrea mai mult. Dar cand esti tu persoana respectiva? Ajungi sa iubesti ca un copil. Din nou! :) Noapte buna!