E liniste!

E liniste...in sfarsit!
Viata merge inainte,
Scopul eu mi l-am gasit,
Intalnindu-te pe tine.

E liniste...si nu ne pasa!
In noi avem sperante vii,
Ca timpul inca ne mai lasa
Copii sa fim pentru o zi.

E liniste...mai e un pas!
Sper ca va dura un pic.
In timpul nostru cel ramas
Rasare totul din nimic.

E liniste...si galagie!
Astazi este despre noi,
Cuvinte scrise-n poezie
Raman pe veci doar pentru voi.

Început

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Cafea, parc, amintire, cartier,
 Telefon, mesaj, zâmbet, film,
 Copil, viață, suflet. Început.

 Speranță, vise, ochi, buze,
 Călătorie, lună, stele, inimă,
 Țigară, cafea, metrou, Tineretului,
 Foc, sentiment, plăcere. Speranță.

 Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,
 Apus, lumină, drum, prevestire,
 Nebun, timid, noapte, nimic,
 Dezamăgire, luptă, sărut. Timp.

 Acum, aici, așa, mereu,
 Lacrimă, adolescență, dragoste, epilog,
 Orgoliu, ambiție, răbdare, încredere,
 Succes, judecată, uitare. Acum.

 Început, râset, prietenie, toamnă,
 Speranță, vise, ochi, buze,

Timp, fotografie, ignoranță, gelozie,

 Acum, aici, așa, mereu,

Epilog(2)/Scrisoare catre nimeni

Draga cititor,

Scriu aceste randuri ca un epilog. Un epilog care nu are nicio legatura cu primul. Pentru ca sunt 2 „carti” atat de diferite, dar care se termina la fel. Iar daca sfarsitul celei dintai a adus un dram de tristete in sufletul meu, acum, acea farama de sentiment s-a pulverizat printre randurile celei de-a doua. Iar sfarsitul este identic. Singura diferenta este ca acum sunt prea multe sacrificii care trebuie facute pentru a asigura un viitor indepartat...linistit. Nu credeam niciodata ca voi fi nevoit sa renunt la ce iubesc...pentru ca iubesc. Si nu credeam ca voi renunta la lucrurile care ma fac fericit...pentru ca nu ma mai fac.

            Nu credeam ca voi putea vreodata sa invat sa imi ascund sentimentele, sa mint, sa fug de ele...nu credeam ca voi putea vreodata sa ma inchid in mine. In fiecare zi imi doream sa pot sa ma inchid in mine si sa nu ma mai las prada sentimentelor, sa nu mai judec cu ele, sa nu mai actionez cu ele. Acum ca am reusit nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi para rau. Nu stiu ce vreau sa-mi arate aceste cuvinte...Scriind incerc sa-mi raspund la niste intrebari...atat de banale, dar atat de importante. Nu stiu daca ce scriu are coerenta, nu imi pasa. Caut niste raspunsuri care intarzie sa apara. Singurul lucru care ma face sa zambesc in momentul de fata este certitudinea ca vor veni si acele zile care ma vor face fericit.

            Acum incerc sa „citesc” o a treia carte. Si cu teama ajung la concluzia ca atunci cand o voi termina si voi trece la Epilog aceleasi cuvinte vor fi asternute pe platforma blogului unui adolescent pe langa care trece timpul si care desi intelege atat de multe el practic nu intelege nimic.

                                                                                                Cu drag,

                                                                                                            Un trecator prin viata

P.S.: Este primul post de pe acest blog care desi este scris la persoana 1 este obiectiv. Am vrut doar sa para subiectiv(ca toate celelalte). In realitate aceste sentimente nu au fost niciodata traite de mine:)

P.S.2: „Scrisoare catre nimeni” l-am ales ca titlu pentru ca nu astept un raspuns la scrisoare din partea nimanui. „Draga cititor,” am ales-o ca formula de inceput pentru ca este adresata fiecarui cititor.

Treziti-va!

Nici nu stiu cu ce sa incep dragii mei. Am atatea idei in cap incat nu ma pot decide care merita prima data dezbatuta. Generatia Facebook. Te TAMPESTE! Nu mai poti cu ei, sincer, ganditi-va putin, voi, noi, la 14 ani, din cate mai tin eu minte terminam orele pe la 1-2, ajungem acasa, daca aveam vreo tema importanta ceva o scriam, infulecam ceva si cel tarziu la 5 eram afara! Unii cu cheia de gat, cu 3310-le in buzunar in caz ca ne suna mama sa avem totusi de pe ce sa-i raspundem. Astia am fost noi.

Ei. Se trezesc la 6:30. Isi dau check-in cand sunt pe WC „la cafeluta”. Ajung la liceu la 7:30 dau check-in. Pana la 1 cand ies mai dau 3 check-in-uri si mai adauga 2-3 poze. Cand ajung acasa isi schimba fotografia de profil...cu aceeasi. Astia sunt aia un pic mai simtiti. Aialalti sunt si mai si. Isi dau share la poze cu mesajul „click si like”. Sunt total bulversat. Unde este mandria de a avea 1472 de like-uri la o poza in baie, unde ti se vede mopul, daca te chinui o gasesc si pe ma-ta prin poza facand curat, iar tu esti intr-un maieu patat cu ulei de la cartofi prajiti si faci poza cu blitz cand e ditamai lumina in incapere!?

Generatia smartphone. Nu sunt contra lor, Doamne fereste, am si eu. Diferenta e urmatoarea: Azi apare Nexus...mama il cumpar tre’sa strang bani. Peste 2 luni pui mana pe el. Intr-o saptamana apare S3. Iti vinzi telefonul pe okazii ca deja ti se pare un jaf. Iti iei S3. Intr-o luna apare Iphone 5. Si lista sigur va continua. Cred ca generatia asta ar fi fericita daca s-ar inventa un telefon care da check-in-uri atunci cand se aseaza intr-o cafenea, daca face vreo poza cand i-a facut ma-sa ciorba si sa le arate tuturor cat de „yummy” e si tot asa. Si nu realizeaza cat de idioti sunt. Facebook-ul e o metoda atat de inteligenta de verificare. Nu de catre prieteni neaparat, de catre oricine! Iti limitezi singur libertatea cu Facebook-ul. Si aia de sus, cu totii stiu asta. Au reusit sa prosteasca lumea, oferind „libertate”, cand ei fac fix pe dos! Si nimeni nu realizeaza asta.

Ma uit la fratii nostrii. Stau in casa toata ziua! Acum, intr-un al 15-lea ceas mai iese si al meu putin pe-afara. In rest se joaca toate cacaturile de jocuri posibile. Ei socializeaza si se distreaza...online. Noi jucam ascunselea, leapsea si toate tipurile de jocuri posibile afara. Noi nu rezistam 5 minute in casa si plangeam cand mama ne striga si ne chema de-afara. Ei sunt generatia cu 700 de prieteni pe Facebook si 5 prieteni in realitate. Dar acum numerele nu mai sunt ca la „Portocalele” sau „Turnutele”, acum se bazeaza pe prieteni pe Facebook, like-uri si share-uri la poze...Generatia care socializeaza „cel mai mult”, dar in realitate nu socializeaza aproape deloc. Sunt incapabili sa-si sustina un punct de vedere cu propria voce si prefera sa-si scrie pe Mess „cf?” „bn, u?” si aici la abrevierile de genul lista continua. Vorba unui bun prieten, in curand vor scrie doar prima litera a cuvantului si conversatiile lor vor fi ceva de genul „s c f e a v d l s”...

Treziti-va oameni buni! Va implor. Nu e prea tarziu. Va tampiti pe zi ce trece. O sa ajungeti presul de sters al alora de sus. O sa fiti cel mai usor de manipulat. Se vor juca cu mintile voastre fara sa va dati seama. Deja o fac...

 Dar cine sunt eu sa va judec...pentru ca voi excludeti lumea „proasta”, lumea fara prieteni multi pe Facebook, fara destule like-uri, etc. In realitate nici nu realizati cat de singuratici sunteti de fapt, iar noi, cei „respinsi” din lumea voastra, cat de apropiati suntem intre noi si cat de multi prieteni avem. Cugetati!

Adio...dar raman cu tine!

            Sunt lucruri pe care nici noi nu le putem intelege. Pentru ca sunt mult prea greu de inteles pentru noi. Si fara sa conteze daca le doresti sau nu...trebuie sa le iei ca atare si sa le accepti. Sunt momente cand trebuie sa demonstrezi ca nu esti las cu tine insuti, sa pui piciorul in prag si sa mai scrii o pagina din viata ta. O pagina care poate nu va contine ce e in spate, care poate nu va contine trecutul, dar...o pagina care TREBUIE scrisa. Timpul nu sta deloc. Pentru mine timpul deja este un lait-motiv. Ma leg de el in majoritatea postarilor. Asta pentru ca este indispensabil omului. Iti doresti sa faci timpul sa mearga mai incet atunci cand esti fericit, mai repede cand esti in depresie, dar mai mult ca orice...uneori iti doresti sa dai timpul inapoi! Cum ar fi fost daca? Una dintre cele mai irelevante intrebari puse de omenire!

            Poate ca acest pseudonim al lui Dumnezeu, „soarta”...poate chiar exista. Poate chiar a fost scrisa de catre cineva la un moment dat. Aristotel daca a stiut a tinut pentru el. Moise la fel. Iisus in schimb ne-a indemnat mereu la un lucru: aveti credinta! Poate asta este si cheia succesului: increderea intr-o zi mai buna, increderea intr-un soare iesit dintre nori...increderea intr-un sentiment poate odata, intr-un alt TIMP, impartasit.

            Acum...stai pe balcon noaptea si fumezi o tigara. Si iti doresti un singur lucru: sa te bagi in pat sa adormi, iar maine dimineata cand te trezesti sa-ti dai seama ca tot ce-a fost pana acum...a fost decat un vis. Ca nimic nu a fost real...Ca toate sunt la fel ca la inceput si sa zambesti.

            Dar nu poti face asta...si cu un ochi plangi si spui „Adio...”. Dar cu celalalt zambesti. Si cu acelasi glas spui „ ...dar raman cu tine!”. Pentru ca desi e „adio” stii foarte bine ca nu vei uita niciodata cele mai frumoase amintiri.

P.S.: Imi doresc ca acest post sa fie ultimul despre subiecte de genul(pentru o perioada). Ma voi intoarce cat de curand cu un alt tip de post. Pana atunci va doresc sa aveti credinta, incredere in scopurile propuse. Macar voi! Noapte buna!

Lucruri simple

Pe care mereu le complic. Lucruri care imi tulbura mintea, nu ma lasa sa fiu linistit, nu mai pot dormi din cauza lor, nu mai pot sta relaxat la o bere si la o tigara. Lucruri de care nu pot scapa...!

            E greu sa-ti faci ordine in propriile ganduri si sa ajungi la concluzia ca din 3 „lucruri” pe care le poti alege...niciunul nu iti convine, niciunul nu te avantajeaza, pe niciunul nu-l vrei! Si stai si te gandesti din 3 rele, care e ala mai mic. Si-asa trec zilele una cate una si nu ajungi la nicio concluzie. Prietenii nu stiu, dar nici nu te pot ajuta. La urma urmei...e lupta ta, nu a lor. Nu le poti cere ajutorul pentru ca, asa cum tu esti bulversat, asa ar fi si ei.

            Si singurul caruia ii poti cere ajutorul esti...TU! Asa ca am gasit un spatiu in minte ca sa-mi pot linisti gandurile, sa-mi regasesc 2-3 cuvinte, si sa vin aici, in locul unde ma retrag atunci cand nostalgia ma cuprinde, atunci cand sunt plin de nervi sau atunci cand vreau sa rad putin de ce mai face Becali pe la Steaua:).

            E gresit cum gandesc, dar daca as putea sa dau timpul inapoi multe as schimba. „Cel mai mare regret al meu e ca, desi in viata nu trebuie sa ai regrete, am atat de multe” spuneam chiar eu acum putina vreme. Am dat ieri de o poza, care m-a facut sa ma gandesc cat de fericit eram acum 3-4 ani. Ce lipsit de probleme eram atunci! Si mi-as dori sa traiesc acele clipe din nou. Sa stau la un 3 in 1 in locul unde ne-am format ca grup, sa ma duc acasa si ma sune cineva, caruia i-am pierdut din pacate numarul si sa-mi spuna „Cristi, vii pe la mine sa vedem un film?”. Pentru ca atunci as stii ca „soarta” unui intreg anturaj n-ar sta pe un fir de ata ce se pregateste timpul sa il taie. Atunci as stii ca prietenia, pe care acum mi-o doresc din toata inima sa revina asa cum era, ar fi fost exact cum ar trebui sa fie.

            Timpul nu-l pot da inapoi sa schimb ceva din trecut. Avantajul meu este ca pot schimba ceva din viitor. Am doar o mica problema...ca nu pot alege decat din 3 chestii. Pe toate le doresc si pe niciuna. Si-am ajuns la acelasi lucru de la care am plecat. Se formeaza practic un ciclu. Care se invarte in capul meu si nu-mi da pace de atata timp!

Let's gROw together!

I’ve made a little time before I’ll start working(cause even if I’m at Moeciu, my relaxing is limited), to speak a little bit about last 2 weeks from July.

gROw. That’s how they presented the project in our highschool 3 months ago. Wtf is that? A project for the 11^th and 12^th grade students. Guys, are we going? Yeah, why not? Personally, I stayed and think about if I’ll go or not, cause I’d expected 2 trainers from different countries come to us, talk in English for 4 hours per session, and me stay in my desk and sleep. It wasn’t like that at all!

Him? A 22 years boy from Quebec. It’s sure that we will remember him when he was doing his ‘energizers’ with us. Her? A cute 19 years girl from South Korea.

I was impressed about the sessions. We actually learned how to learn. By interactive lessons. We made friends, made teams, told our viewpoint when we spoke about values, debate the problems that are in European Parliament, was completely honest when we’ve spoken about our role models in life, laughing when Charles made his energizers with “I have a seed in my hand”, and was totally impressed at the final session when we “saw” the future through our closed eyes.

Between sessions we showed our new 2 friends how Romanian people have fun. And we were to LaserMaxX, pool, air hockey or saw a movie at Movieplex. Or just stayed on a pub and drink a beer.

In their last weekend in Romania, we get into 445 and went for 3 days to Snagov for a weekend that we’ll probably remember all of us. Min Gi, indeed, is an Olympic champion at games. I’ve never met a person who knows so many games. Now, Charles probably appreciate 100% a warm bed from an apartement(cause he barely slept). We saw both sunrises, we ate noodles(never do that again!), lived in a forest, but stayed together!

Now, words could come without an end. But it doesn’t matter anymore. We remain with our memories from pictures, and our promises that our ways will cross again one day!

P.S.1: I tried my best to write as correct as I could, cause my English grammar sucks. So, Marian, don’t try to be smart with me, cause you will not impress nobody at all, and I won’t post your comments.

P.S.2: Now, at the end, after all sessions, after all our time spent together, I have 1 more promise to make: I’m gonna show you how great I am!