Anemona mea!

     Iubirea este greu de gasit, foarte greu de perceput si imposibil de controlat. Teama de esec a stat prea mult timp in umbra. Si chiar si in ciuda acestor grele incercari, a renunta este calea cea mai dobitoaca. Atunci cand simti ca-ti fierbe sangele cand isi intoarce privirea nevinovata catre tine si cu un zambet pe buzele ei suave iti spune "te iubesc", atunci stii ca minciuna nu are loc in povestea ta de dragoste. Si simti cum te imbeti din vise si stai si o privesti minute in sir stand langa tine si doar iti dai seama cat de frumoasa este ea si viata odata cu ea. Si-atunci stii ca acest "suflet minunat" este tot ceea ce ti-ai fi putut dori vreodata si indiferent de piedicile Divinitatii o vei iubi mereu si-atat cat iti va sta in putinta vei lupta pentru voi 2!
     Si chiar daca fiecare are probabil Anemona lui poate ca niciodata nu isi va da seama cine este ea cu adevarat. Daca era iubirea lui nevinovata din generala care se ascundea in spatele "celei mai frumoase prietenii". Daca era prima lui iubire din liceu care i-a fost impartasita? Sau poate actuala sa iubita? Si stand intr-un oras micut si lipsit de zgomotul si gropile Bucurestiului intr-o sufragerie care asteapta vlaga din sufletul sau, se gandea la cine era. Si timid isi spunea ca fata lui pe care mult odata a iubit-o. Dar nu-si dadea seama cat de mult se insela. Caci nu realiza ca el de fapt in fiecare zi se indragostea din nou, si din nou, si din nou. De aceeasi fata satena, creata si cu ochi albastri!

Cuvantul inainte

                Si uneori e atat de greu sa-ti gasesti cuvintele...caci ele s-au pierdut prin tainele fericirii. Si nu intelegi de unde sa le mai apuci, dar nici ca-ti pasa. Caci iubirea, cu toti spinii ei e mai frumoasa decat orice trandafir. Si atunci lumea te intreaba: „Ce s-a intamplat?”, iar tu atat de linistit le spui ca sacrificiul nu poate depasi puterea iubirii. Si-atunci clipa de inspiratie se dizolva intre apele acestei mari. Si nu regreti nimic, pentru ca in viata nu trebuie sa ai regrete. Paradoxal, spuneai la un moment dat „cel mai mare regret al meu este ca, desi in viata nu ar trebui sa ai regrete, am atat de multe”. Si iti este dor sa stai si sa tastezi acele 2-3 cuvinte care poate bucura un ochi si care te implinesc pe tine sufleteste. Samanta in schimb niciodata nu se va pierde...

                Si uneori e atat de usor sa-ti gasesti cuvintele...caci ele s-au regasit prin tainele melancoliei. Si sunt atat de multe incat ti-e greu sa le pui cap la cap. Caci melancolia, cu toata starea spirituala negativa pe care ti-o ofera, are si partea ei buna, hranindu-ti inspiratia. Si-atunci lumea te intreaba: „Ce s-a intamplat?”, iar tu atat de linistit le spui ca sacrificiul nu va disparea niciodata in tainele iubirii. Caci acest minunat blestem nu te va lasa sa pui niciodata linistit pleopa peste pleoapa. Pentru ca intotdeauna vei sti ca mai ramane inca ceva de spus. Si vei sti ca mai este inca cineva care trebuie sa-ti auda soaptele. Noapte de noapte vei trai cu sentimentul acesta: ca inca nu s-a terminat. Si ca nu se va termina niciodata.

                Niciodata nu vei putea sa ii impaci pe toti si sa te impaci si pe tine. Nu vei simti caldura linistii nici cand o vei putea auzi. Asa ca nu zambi si nu plange, ci lasa-te in voia lui, a Cuvantului.