Marile
opere se nasc pe seama unor experiente profunde. Traite de catre autor sau de
catre cineva apropiat. Opere prin care geniul incearca sa-si raspunda la niste
intrebari. Raman in urma sa, impreuna cu amintirea care le-a precedat. Atunci
cand in viata autorului lumea este monotona, lipsita de artificiul vietii,
magia inspiratiei dispare. De ce? Pentru ca nu are din ce sa se hraneasca.
Pentru ca inspiratia se hraneste din sentimente profunde: dragoste
neimpartasita, nostalgie, melancolie. La prima vedere sentimente negative, dar
fara de care omul nu se poate lipsi. Si atunci geniul are de ales intre operele
sale sau o viata lipsita de griji. Intotdeauna va alege sa-si hraneasca
inspiratia. El pentru asta traieste. Pe el asta il defineste. Va alege sa
infrunte aceste sentimente canalizandu-le in realizarea maiestriei sale. Va
stii sa planga atunci cand viata ii va cere, va simti nostalgia trecutului
atunci cand opera ii va cere.
Analizand situatia geniul va dori
sa renunte. Sacrificiul depasindu-l spiritual. Va prefera sa simta ca iubeste
cu adevarat, ca se simte iubit. Va prefera sa fuga prin lume cu zambetul pe
buze, strigand din rasputeri cat de implinit este. Va calatori si invata culturi
straine, va pasi prin locuri nemaiintalnite, va dori sa-si traiasca viata la
intensitate maxima, fericit. Dar, trecand peste noapte, geniul se va trezi din
somn si se va intoarce la munca sa. Pentru ca oricat de mult si-ar dori sa
renunte nu poate. A devenit una cu opera, contopindu-se cu aceasta. Iar pana
nu-si da ultima rasuflare nu va putea renunta la ea. Asa ca isi va continua
drumul. Va reusi sa duca la bun sfarsit creatia. Iar la final va lua o pauza.
Admirandu-si opera va zambi pentru un moment. Isi va reveni si se va intoarce
de unde a plecat. Culegand misterele vietii si sacrificandu-si fericirea in
schimbul aspiratiei catre absolut.
P.S.:Un geniu nu va recunoaste
niciodata ca este un geniu. In genialitatea sa intotdeauna va spera ca este om
un simplu, trecator prin viata.
