Nu stiu de unde sa incep. Si ce
vreau de fapt sa scriu. Stiu doar ca demult vroiam sa ma intorc cu un post…ma
invart intr-un cerc al disperarii. Unde stresul apare si dispare atunci cand
binevoieste. Unde nu se mai tine cont de principii si valori morale, de respect
de sine, incredere, prietenie, iubire. Unde fiecare isi arata adevarata
identitate si isi urmareste, pe buna dreptate, propriul interes. Dar in loc ca
acest interes sa fie dus la bun sfarsit cu ajutorul celor din jur, se alege
abordarea independenta. Si ramane un gust amar, ca dupa atata timp, un proiect
final care poate fi lucrat in echipa paradoxal sa o distruga…
Mai
demult am citit undeva o chestiune foarte interesanta: “Daca iubesti doua persoane in acelasi timp, alege-o pe a doua. Daca o
iubeai pe prima cu adevarat, nu ar mai fi existat a doua!”. Este foarte
interesant momentul in care constientizezi lucrul acesta. Si ramai cu a doua. Este
de rasul curcilor sa te intorci din nou, dupa ceva vreme, la prima. Dar sa
constientizezi intr-un final ca nici prima, nici a doua nu au meritat pic de
iubire din partea ta este tragic. Si poate dureros. Si-atunci ma-ntreb cum poti
sa mai inchizi linistit un ochi cand pe timpul noptii dorinta ta ia viata
pentru cateva clipe? Si poate daca asta ar fi fost problema, nu era atat de
rau. Dar sa te trezesti a doua zi si ultimul lucru pe care sa ti-l amintesti
din visul tau sa fie “De ce sa mai fac inca odata asta? La urma urmei, suntem
doar prieteni, iar un sarut nu dureaza decat cateva secunde…”. Cat adevar
ascunde aceasta fraza mi-e greu sa-mi dau seama in acest moment. Poate ca este
totodata si un mesaj: acum, ai alte prioritati, ai timp sa speri, ai timp sa-ti
doresti, ai timp sa iubesti!
Vreau sa cred ca zambetul
nu se ascunde doar in spatele a 2 cuvinte. Ca a crede cu ardoare si a trai
intr-o lume iluzorie este doar efemer...Dar nu pot.
P.S.: Nicio aluzie la “Te Iubesc” in titlu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu