Mi-e dor de...

Mi-e dor de zilele in care zambeam,
Cand simteam ca tot ce voiam aveam.
Mi-e dor de banca de pe bucla pe care stateam
Si de pe care cu greu ne ridicam.

Mi-e dor de terasa la care mergeam,
Mi-e dor de fizica pe care o intelegeam,
Mi-e dor de sutele de sms-uri primite
Si de fiecare 21 de minute vorbite.

Mi-e dor de parfumul tau mirobolant,
Mi-e dor de stilul tau extravagant,
Mi-e dor de parul tau electrizat
Si de sarutul tau de neuitat.

Mi-e dor sa te iubesc.
Mi-e dor sa simt cu adevarat ca traiesc.
Mi-e dor de mine, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi...
De tot ce-am fost odata, doar noi amandoi...

Dar acum s-a terminat.
Acum toate visele s-au evaporat
Si doar dorul mai ramane
Intr-o lume care demult nu te mai sustine...

Toate bune Tobos!

‚Na seara! Hai ca a mai trecut inca o saptamana de scoala(de notat faptul ca NU AM CHIULIT!), dar nu intru in discutii asta seara pentru ca v-am promis ceva. 10A, 11C, 11B sa ma gandesc:-?...in fine de baza clasele astea...vi-o mai amintiti pe draguta profesoara de mate de anu’ trecut? Tobos Catalina pe numele ei? Eh, am promis ca o sa scriu un post dedicat ei pentru tot binele pe care ni la oferit anul trecut.
„Ma numesc Tobos Catalina si sunt profesoara voastra de matematica”. Asa si-a inceput speech-ul. Tot respectul din lume pe care il am SI fata de dumneavoastra desi nu meritati pic de respect din partea nimanui din nicio clasa pe care cica ati predat-o! Nu vreau sa fac discriminare aici, Mircea daca citesti postul nu am nimic cu moldovenii! Dar naiba sa o ia de moldoveanca lovita de Acceleratu’ spre Botosani.
Vai de capu’ alora unde te-ai dus cu „vectorul aiem si vectorul beief” ai tai, cu multimea numierielor riale si cu tot accentul tau de moldoveanca.
Revin la respect. Ati vrut sa dovediti ca sunteti o persoana „calma” si ce-ati zis? Hai sa ii terorizez pe astia cu vocea mea calma si prefacuta. „Copii”, „copii”, „copii”, „daca nu ati inteles ceva intrebati-ma!”...”doamna n-am int...ACUM PREDAU! MA INTREBI DUPA!”[...5 min dupa]...”doamna stiti...” „MA MAI INTRERUPI MULT?! Asa atitudine aveti in clasa a 9a?! Copii, stiu ca sunteti niste elevi cu potential, dar nu puteti sa aveti asa atitudini cu profesorii”...hai mai da-te...
Un prim semestru trist...o medie 7 muncita...un 8 in teza meritat dar nu asta conteaza. Atuul nostru era ca stiam matematica. Ce ne preda nu intelegeam de la ea ci pentru ca ba ne uitam in carte, ba pe varu’ Google, ba erau niste Einsteini prin clasa care le stiu pe toate si cand ies la tabla ”hopa stai ca nu e bine...”. Dar doamna Tobos ne iubea.
Incepem semestrul 2...nu stii formulele trigonometrice?! Ti le-am predat acum 3 zile si nu le stii?! Ni le-a scris defapt fara pic de demonstrari sau explicatii date mura-n gura...4 IEI AZI! Bine doamna.Test 4. 2 de 4 la matematica erau extraordinari. Cu un 8 necinstit(10 ii statea-n gat sa-mi dea mie cu 2 de 4) si cu un 3 pe test la trigonometrie+un 7 nesperat in teza mi-au facut o medie de 5 destula.
Dar cu bulangeala nu poti sa te pui! Sa-ti stea in gat sa-i pui copilului care ti-a scris ceva mai mult de 5...sa ii pui un amarat de 6 acolo sa ii iasa media e deja de domeniu bulangealei.
Asa ca doamna Tobos o sa avem parte de o clasa a 10a extraordinara unde efortul trebuie sa se tripleze...tot binele din lume cu vectorul dvs poate va sta intr-o zi pe bune in gat.

P.S.:Daca folositi ca exprimare intr-un liceu „Si concluzia...cine mi-o trage?!” inseamna ca dvs erati tare ...

O seara buna tuturor!

Noapte buna!

Te-ai trezit. Esti transpirat si speriat de moarte. A fost doar un cosmar. Un cosmar care nu se mai oprea. Cu timpul realizezi ca acel cosmar capata usor usor realitate. Ti-e frica sa mai dormi, doar doar sa nu mai visezi inca odata...dar de fiecare data acelasi vis.
Te culci din nou si te trezesti...fericit. Te trezesti cu zambetul pe buze si plin de viata. Esti asa incantat incat deblochezi telefonul si dai sa o suni...dar cand ai ajuns la numele ei in agenda ai realizat ca nu a fost decat un vis. Si parca vrei sa visezi in continuare, parca ai vrea sa nu te mai trezesti niciodata, sa traiesti acolo fericit, in lumea viselor...dar ceva din tine iti spune ca nu are rost, ca oricat de mult ai fi fericit acolo, nimic nu e real...asa ca nu mai ramane decat o lacrima pe obraz dupa ce te-ai trezit...
Vise...cosmaruri...ce lume nebuna! Cand ai impresia ca tot ce e in jurul tau si tot ce se intampla e real si atunci cand ti-e lumea mai draga te trezesti. Cand vrei ca realitatea ta sa devina visul, dar esti constient ca nu are niciun sens atunci nu iti mai ramane decat sa oftezi si sa iti doresti ca decat sa te necajeasca mai bine nu le mai visezi.
Dar eu nu sunt nici transpirat, nici speriat de moarte. N-am trecut prin niciun vis, dar nici prin cosmar. A fost o zi lunga si obositoare asa ca nu imi mai ramane decat sa dorm si sa imi doresc ca maine dimineata sa ma sune ea dupa ce-am avut un cosmar si sa ma linisteasca vocea ei atunci cand imi spune ” ’neata” si inca 2 cuvinte care mi-e greu sa mi le amintesc acum...

P.S.: Ceva imi spune ca deja am inceput sa visez...

Dar maine...

...dar maine pot sa vreau eu sa scriu pana ma plictisesc. Maine incepe scoala, ba! De maine, gata, la munca, ce naiba nu pot sa ma trezesc mai devreme de 12 jumate si ma gandesc ca maine la 8 jumate sunt in careu si poimaine la 12 jumate am ore...e destul de trist, nu?
A fost cea mai lunga-scurta vacanta care am avut-o...daca privim pe o parte a fost asa lunga...daca privim pe o parte a fost tare scurta. Dar acum trebuie sa ne intoarcem in Myrya sa facem info cu diriga...sa ne crape Beuran la sport, sa MA plictisesc la romana( :)) ), sa invat chimie, sa o enervez pe Droc, sa ne bucuram de ora de psihologie cu doamna Sfarlogea, sa aflu daca anul asta invat mate si sa ma rog la Dumnezeu sa n-am parte de o moldoveanca care...”si concluzia...cine mi-o trage?!”(apropo, va promit ca am sa scriu un post dedicat acelei persoane cat mai curand).
Povestea blogului a fost lamurita aseara(cam infantil din partea mea) asa ca veti mai citi posturi. Tin sa ii urez bafta lui Pirvu( :)) ), sper ca ai luat restanta, vezi ce faci anul asta ca te bate Ada si tuturor celor care stam inchisi intr-o cladire si suntem fortati sa punem mana pe carti si sa invatam, ca daca nu repetam anul(ei..glumeam, tuturor celor din Moisil). Succes!

Astazi vreau...

...sa scriu fara niciun sens. Sa las cuvintele sa curga fara sa conteze ce scriu. Stau, linistit pe o pajiste si vorbesc de unul singur cu subconstientul meu, ca macar ala ma asculta, nu ma minte, nu tipa la mine, nu ma enerveaza...e cel mai tare...pentru ca tace. De ce trebuie sa scriu cu un sens...sa am o tema anume, sa pun suflet si sa primesc comentarii in batjocura la adresa postului...sa ma chinui sa-mi gasesc cuvintele si sa nu citeasca nimeni...nu domne, scriem fara niciun subiect, nicio tema, nimic.
Pentru ca atunci cand vorbesti singur nu se gaseste nimeni care sa-ti spuna „n-ai dreptate, ba!”, nu se gaseste nimeni care sa te ingane, care sa fie ironic cu tine, care sa se amuze pe seama a ceea ce spui sau mai stiu eu ce. Daca ai un secret, il tii pentru tine, ca vorba aia daca 2 persoane stiu secretul...pai deja nu mai e secret. Tine ma pentru tine. A...ca ai un prieten care se gandeste „bai...mie mila de el sa mor hai sa-l ascult sa vad ce dracu’ vrea”, care iti respecta macar cuvantul, desi nu e de acord cu el, care poate macar incearca sa te ajute, desi habar n-are ce ii spui tu acolo e altceva.
Dar astazi chiar vreau sa scriu fara nicio noima...sa vad daca pot sa leg 3 cuvinte fara sa ma gandesc la ceva anume, ci pur si simplu sa vorbesc. De ce sa ma chinui sa scriu posturi frumoase si sa mi se reproseze ca de ce asa si asa...de ce sa scriu posturi legate de fotbal si sa se trezeasca unu sa-mi spuna ca nu ma pricep la fotbal(care bineinteles ca va posta comentariu dupa ce va vedea postul, dar nu va mai fi aprobat pentru ca astfel de discutii pot fi purtate pe chat-urile inventate de oameni care se plictiseau in casa si nu pentru un blog, care desi nu este privit cu mare interes de catre nimeni) cand pot sa stau linistit si sa leg niste cuvinte intre ele sa scriu 3-4 paragrafe si asta a fost tot.
Chiar ma gandesc sa inchei „epoca” de 4-5 luni cat are blogul asta...daca are atatea luni. Oricum nu il va plange nimeni, la urma urmei e un jurnal online. Astept aprobari sau dezaprobari cu privire la decizia mea:)(daca voi primi, daca nu, atunci si tacerea este un raspuns). O seara buna!

P.S.:imi cer scuze ca nu este textul aliniat, dar habar nu am de ce...eu l-am aliniat...de ce nu apare e sincer problema lui.

Am invatat...

            Am invatat sa zambesc cand nu mai ai pentru ce zambi. Am invatat sa rad cand am lacrimi in ochi. Am invatat sa deschid ochii si sa recunosc atunci cand am piedut. Pentru ca a pierde, desi nu e o optiune, este o lege fireasca a vietii. Dar cineva imi spunea odata ca niciodata nu va exista un invingator si un pierzator, intotdeauna vor pierde amandoi. Nu stiu probabil nici acum la ce s-a referit.

            Am invatat ca nu pot sa dau timpul inapoi si sa schimb totul. Pentru ca altfel viata probabil nu ar fi la fel de „incitanta”, nestiind ce va trebui sa faci la urmatorul level(ca tot ziceam postu’ trecut ca m-am apucat de WoW). Poate ca daca puteam sa dau timpul inapoi astazi nu as fi scris postul, astazi nu as fi stiut ca am invatat si practic...era o plictiseala totala.

            Am invatat ca orgoliul nu te ajuta mereu. Ca mandria te poate ajuta, dar te poate face sa pierzi. Ca niste simple cuvinte pot fi fatale rostindu-le in momentul nepotrivit. Ca ...a spune „am invins” cand defapt am pierdut e o prostie si ca a spune „la revedere”...doare.

            Am vrut ca totul sa imi fie servit pe tava, am vrut sa primesc ce imi doresc fara sa depun un minim de efort. Nu am primit, asa ca am invatat sa primesc ceea ce merit, dar la final...sa realizez ca am primit ceea ce nu meritam.

            Acum...pe langa niste cuvinte spuse prea tarziu...niste litere scrise doar pentru a umple un simplu blog si pentru a goli un suflet trist...a mai ramas doar o lacrima pe obrazul celui care acum a invat prea tarziu sa piarda.

 

P.S.:”Traieste ca si cum ai muri maine si INVATA ca si cum ai trai o vesnicie”(Mahatma Gandhi)