Prolog: A trecut o vara de la ultimele cuvinte scrise aici, dar aproape zilnic imi doream sa gasesc clipa se inspiratie cand sa ma intorc. Nu stiu daca a sosit acum, dar mi-era prea dor ca sa mai astept. :)
Buna dimineata, Septembrie,
Acum un an aveam un sentiment care imi cutremura gandurile. Simteam ca iubesc din nou. Simteam ca iubesc vechiul drum spre casa din "cartier", simteam ca iubesc biroul meu antic si laptopul cand il deschid, simteam ca iubesc clipa cand puneam capul pe perna si adormeam in cateva momente, dar fiecare din aceste lucruri erau o minciuna. Caci in realitate simteam ca te iubesc, pe tine. A trecut un an si daca ar fi as avea de scris 1000 de lucruri despre acest an. "Si a crescut un an cati altii in 10". Si intr-adevar, s-au intamplat intr-un an, cat altii traiau in 10. Cismigiul in octombrie era o pata de culoare in viata mea. L-am vazut de cateva ori. Piata Romana era o experienta noua. Facultatea. Dar bucuria cand plecam pe Magheru spre Universitate era...nemarginita.
Noptile erau diferite. Dupa mult timp adormeam cu zambetul pe buze si in bratele tale. Dar nu puteam visa frumos fara sa-ti dau sarutul de noapte buna. Dimineata era cu atat mai frumoasa cu cat atunci cand deschideam ochii te vedeam pe tine. Si-as repeta fiecare dimineata de 1000 de ori si tot nu as putea sa renunt si sa nu mai traiesc inca odata acea clipa. Caci adevaratul motiv a fost acesta de la bun inceput. Iubirea fara zambet inainte si dupa ce adormi este o monotonie traita in 2.
Iar 3 cuvinte postate aici nu valoreaza cele 358,4 motive pentru care te iubesc. Si iti promit ca intr-o zi ti le voi scrie pe toate pe o foaie. Iar de fiecare data cand va fi necesar vei lua unul si il vei citi. Si-atunci zambetul iti va reveni pe buze.
Dar pana atunci, nu ramane decat sa-ti spun...te iubesc, Septembrie!
P.S.: Tu esti si Septembrie, si Octombrie si toate celelalte zile, luni, anotimpuri ale mele.
Noapte buna, Septembrie!
