Prologul unui epilog...

Prolog: Acest post nu reflecta niciun sentiment, nicio traire personala de a mea. Este scris dintr-un dram de inspiratie gasit aici: http://www.youtube.com/watch?v=T-cUait389g

                Astazi pentru noi e prea tarziu. Am trecut prin multe clipe minunate, dar in viata trebuie sa ai puterea sa te recunosti invins. Poate ca asa a fost sa fie. Poate ca una din legile destinului este sa distruga fericirea a doi oameni care se pot iubi cu adevarat. Nu te condamn, draga mea. Nu am pentru ce sa te iert. Nu stiu daca te voi uita vreodata, dar un lucru stiu sigur: mereu cand vei avea nevoie de mine iti voi fi alaturi. Am vrut sa cred intr-o poveste de dragoste fericita. Am vrut sa-ti arat ca am gresit prima oara. Am vrut sa-ti demonstrez ca pe langa “tu” si “eu” poate exista “noi”. Dar nu m-ai lasat…din orgoliu, din ura, din frica, din iubire? Nu voi putea intelege vreodata. Acum vreau sa lasam tot trecutul in urma. Sa uitam de tot ce-a fost odata intre noi si sa transformam toata aceasta iubire “imposibila” in ce a fost la inceput: o prietenie adevarata. De fiecare data cand ma uit in ochii tai plini de viata plang pentru ce am pierdut, dar rad pentru ce am acum. Si de fiecare data cand te vad zambind…iti raspund cu acelasi zambet…si vine din suflet cu atat mai mult cu cat poate ca eu sunt motivul pentru care tu zambesti.

                Unele capitole din viata se incheie fara voia noastra. Poate ca drumurile noastre intr-o zi se vor mai intersecta o data. Fiecare in schimb cu viata lui…iar daca vom fi cu familiile noastre te voi cauta din priviri. Si-ti voi transmite pe ascuns acelasi mesaj pe care si acum incerc sa ti-l transmit…

                Am decis sa renunt la adevaratul sens al cuvantului iubire si sa incerc sa ma bucur prin alte cai de ea…Astazi iti dau dreptate. Astazi nu sunt suparat pe tine. Astazi imi dau seama ca asa e felul tau de a fi. Si ca asta este ce-am iubit eu dintotdeauna…

Whist?

                Nemtii sunt cunoscuti de zeci de ani pentru stilul lor de “contra-atac” atunci cand vine vorba de a-si realiza scopul. Italienii sunt la polul opus. Italienilor le place sa paseze inainte, sa joace static si sa dea lovitura prin precizia jocului prestat. In Brazilia lucrurile stau mult mai spectaculos. Acolo e nevoie de sclipire, de glezna fina, de dribling. In viata de zi cu zi ai nevoie de toate aceste atuuri. Dar cand nu stii pe care te poti baza in mod special ce ar trebui sa faci? Uneori iei o foaie si un pix, alteori deschizi un Word, dar de cele mai multe ori sunt oameni care te trezesc la realitate. Si care te fac sa constientizezi anumite aspecte. Care sunt atuurile tale, care sunt defectele tale si cum le poti transforma in lucruri pozitive. E ca un whist in care nu mai poti ajunge primul decat daca ajungi ultimul!  Unii poate se pricep la filozofii, analizeaza anumite situatii, cauta rezolvarea unui puzzle sau pur si simplu sunt ascultati din placerea cuvintelor pe care le scot. Altii deopotriva sunt prea suparaciosi, enervanti, pun mult la suflet spun cuvinte fara sa gandeasca sau actioneaza fara sa intrebe creierul inainte. Cine sta sa puna toate lucrurile astea cap la cap si sa impace pe toata lumea? Nu cine…ce!

                E o vorba atat de veche, dar si-a pastrat veridicitatea chiar si pana in zilele noastre: “Timpul le rezolva pe toate!” Si in cazul de fata nimeni altcineva nu poate rezolva aceasta ecuatie.

                Ecuatii, solutii, puzzle-uri! Viata pentru unii e o integrama. Pentru altii e o ecuatie cu n necunoscute. Dar in adevaratul sens al cuvantului viata e un joc. In care nu stii ce va urma, dar ATUUL tau este ca stii “previous level”! Si-atunci ce mai stam atat sa filozofam aici? Aseaza-te pe scaun, aprinde tigara, bea o gura de Cola, pune mana pe mouse si apasa NEXT LEVEL!

P.S.: Atuul meu este ca nu am niciun atuu!