Astazi m-am trezit ingandurat...m-am uitat pe cer si-am vazut pe fuga o raza de soare care incerca sa imi zambeasca. Am plecat sa ma plimb, pe un drum care nici eu nu stiu unde ma ducea...dar mergeam linistit si ma gandeam...ma gandeam la ce inseamna trecutul atunci cand viitorul nu il stie nimeni, iar prezentul e tot ce ti-a mai ramas...ce inseamna timpul...Ce inseamna sa gresesti atunci cand ti-e lumea mai draga, ce inseamna sa traiesti cu speranta ca maine va fi bine, ce inseamna...
Brusc, ploaia apare si imi ascunde lacrimile care nu se mai opreau. Pasesc pe drumul meu si ma gandesc la tot trecutul. Oare aici am facut bine? Oare am gresit? Daca aici faceam asa era mai bine? Poate e mai bine asa totusi...intrebari care se repeta si nu-mi ies din minte. Trist pe drumul meu realizez ca poate am pierdut tot si umbra de optimism dispare definitiv din sufletul meu.
Dar ma opresc...cineva mi-a strigat numele...ma intorc si o vad:) Si nici ploaia, nici gandurile, nici intrebarile interminabile nu ma pot opri sa ajung la ea...iar ploaia dispare...si gandurile se evapora, iar intrebarile fug. Iar curcubeul e cel ce coloreaza tot peisajul in centrul caruia cei 2 ingroapa tot timpul, toate gandurile si intrebarile intr-un simplu sarut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu